RECUZÁRE, recuzări, s. f. Acțiunea de a recuza și rezultatul ei; recuzație. – V. recuza. (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard

RECUZÁRE s.f. Acțiunea de a recuza și rezultatul ei; recuzație. ♦ Sustragere de la ceva. [< recuza]. (Sursa: DN ) Copy to clipboard

RECUZÁRE s. (JUR.) refuzare, respingere, (înv.) recuzație. (~ unui jurat.) (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard

recuzáre s. f., g.-d. art. recuzării; pl. recuzări (Sursa: Ortografic ) Copy to clipboard

RECUZÁ, recúz, vb. I. Tranz. A nu recunoaște competența sau autoritatea unui judecător, a unui martor etc., p. ext. a respinge, a nu recunoaște ceva sau calitatea cuiva. – Din fr. récuser. (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard

A RECUZÁ recúz tranz. jur. 1) (membri ai completului de judecată) A respinge ca incompatibil cu funcția pe care o exercită; a refuza. 2) A nu recunoaște ca adevărat; a respinge ca inexact; a contesta; a nega; a tăgădui. ~ un argument. / < récuser (Sursa: NODEX ) Copy to clipboard

RECUZÁ vb. I. tr. A respinge un judecător, un martor etc., nerecunoscându-i autoritatea, bănuindu-l de părtinire etc.; (p. ext.) a respinge, a nu recunoaște ceva. [P.i. recúz. / < fr. récuser, cf. lat. recusare]. (Sursa: DN ) Copy to clipboard

RECUZÁ vb. I. tr. a respinge un judecător, un martor etc., nerecunoscându-i competența, bănuindu-l de părtinire etc.; (p. ext.) a respinge, a nu recunoaște ceva. II. refl. a refuza de a judeca o pricină, a se declara incompetent; a se sustrage. (< fr. récuser, lat. recusare) (Sursa: MDN ) Copy to clipboard

RECUZÁ vb. (JUR.) a refuza, a respinge. (A ~ un jurat, un complet de judecată.) (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard

recuzá vb., ind. prez. 1 sg. recúz, 3 sg. și pl. recúză; conj. prez. 3 sg. și pl. recúze (Sursa: Ortografic ) Copy to clipboard