REBUTÁT, -Ă, rebutați, -te, adj. Care este dat la rebut. – V. rebuta. (Sursa: DEX '98 )
REBUTÁ, rebutez, vb. I. Tranz. A da, a trece (ceva) la rebut; a respinge un produs ca necorespunzător. – Din fr. rebuter. (Sursa: DEX '98 )
A REBUTÁ ~éz tranz. (produse) A trece la rebuturi; a considera ca necorespunzător cerințelor stabilite. /<fr. rebuter (Sursa: NODEX )
REBUTÁ vb. I. tr. A da (ceva) la rebut; a respinge, a arunca (ca necorespunzător). [< fr. rebuter]. (Sursa: DN )
REBUTÁ vb. tr. a respinge (ceva) ca necorespunzător; a da un produs la rebut. (< fr. rebuter) (Sursa: MDN )
rebutá vb., ind. prez. 1 sg. rebutéz, 3 sg. și pl. rebuteáză (Sursa: Ortografic )
| rebuta verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a |
| (a) rebuta | rebutare | rebutat | rebutând | singular | plural |
| rebutează | rebutați |
|
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect |
| singular | I (eu) | rebutez | (să) rebutez | rebutam | rebutai | rebutasem |
| a II-a (tu) | rebutezi | (să) rebutezi | rebutai | rebutași | rebutaseși |
| a III-a (el, ea) | rebutează | (să) rebuteze | rebuta | rebută | rebutase |
| plural | I (noi) | rebutăm | (să) rebutăm | rebutam | rebutarăm | rebutaserăm, rebutasem* |
| a II-a (voi) | rebutați | (să) rebutați | rebutați | rebutarăți | rebutaserăți, rebutaseți* |
| a III-a (ei, ele) | rebutează | (să) rebuteze | rebutau | rebutară | rebutaseră |
* Formă nerecomandată
| rebutat adjectiv | masculin | feminin |
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | rebutat | rebutatul | rebutată | rebutata |
| plural | rebutați | rebutații | rebutate | rebutatele |
| genitiv-dativ | singular | rebutat | rebutatului | rebutate | rebutatei |
| plural | rebutați | rebutaților | rebutate | rebutatelor |
| vocativ | singular | — | — |
| plural | — | — |
