REÎNCARNÁRE s. f. v. reincarnare. (Sursa: DEX '98 )
REÎNCARNÁRE s.f. v. reincarnare. (Sursa: DN )
REÎNCARNÁ vb. I v. reincarna. (Sursa: DEX '98 )
REÎNCARNÁ vb. I. v. reincarna. (Sursa: DN )
| reîncarna verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a |
| (a) reîncarna | reîncarnare | reîncarnat | reîncarnând | singular | plural |
| reîncarnează | reîncarnați |
|
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect |
| singular | I (eu) | reîncarnez | (să) reîncarnez | reîncarnam | reîncarnai | reîncarnasem |
| a II-a (tu) | reîncarnezi | (să) reîncarnezi | reîncarnai | reîncarnași | reîncarnaseși |
| a III-a (el, ea) | reîncarnează | (să) reîncarneze | reîncarna | reîncarnă | reîncarnase |
| plural | I (noi) | reîncarnăm | (să) reîncarnăm | reîncarnam | reîncarnarăm | reîncarnaserăm, reîncarnasem* |
| a II-a (voi) | reîncarnați | (să) reîncarnați | reîncarnați | reîncarnarăți | reîncarnaserăți, reîncarnaseți* |
| a III-a (ei, ele) | reîncarnează | (să) reîncarneze | reîncarnau | reîncarnară | reîncarnaseră |
* Formă nerecomandată
| reîncarnare substantiv feminin | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | reîncarnare | reîncarnarea |
| plural | reîncarnări | reîncarnările |
| genitiv-dativ | singular | reîncarnări | reîncarnării |
| plural | reîncarnări | reîncarnărilor |
| vocativ | singular | reîncarnare, reîncarnareo |
| plural | reîncarnărilor |
