Dex.Ro Mobile
Vezi 12 expresii

RĂSTÍ, răstesc, vb. IV. Refl. A se adresa cuiva pe un ton aspru, ridicat amenințător, a ridica glasul. – Et. nec. (Sursa: DEX '98 )

A SE RĂSTÍ mă ~ésc intranz. A spune ceva pe un ton ridicat; a ridica vocea (către cineva). /Orig. nec. (Sursa: NODEX )

RĂSTÍ vb. a răcni, a striga, a țipa, a urla, a zbiera, (pop.) a se oțărî, a se stropși, (înv. și reg.) a se răpști, (reg.) a se răboțoi, a se răcămăți, a se răgădui, a se răscocora, a se războti, (prin Transilv.) a se aspri, (Transilv. și Ban.) a se născocorî, (prin Olt. și Munt.) a se răboli, (înv.) a marecuvânta, (fam.) a se burzului, a se rățoi, a se zborși. (Ce te ~ așa la el?) (Sursa: Sinonime )

răstí (răstésc, răstít), vb. refl. – A răcni, a se stropși, a vorbi dur. Origine îndoielnică. Pare. var. a lui rosti „a vorbi”, sau der. directă de la rost „cioc”. Pentru evoluția semantică, cf. sp. enrostrar „a arunca în față”. Celelalte explicații par insuficiente: din sl. rešti „a zice” (Cihac, II, 308), soluție dificilă fonetic; pus în legătură cu rast „splină” (Tiktin); în loc de răpști (Scriban). – Der. răsteală, s. f. (asprime, mustrare); răstitură, s. f. (asprime). (Sursa: DER )

răstí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstésc, imperf. 3 sg. răsteá; conj. prez. 3 sg. și pl. răsteáscă (Sursa: Ortografic )

Declinări/Conjugări
răsti   verb infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) răsti răstire răstit răstind singular plural
răstește răstiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) răstesc (să) răstesc răsteam răstii răstisem
a II-a (tu) răstești (să) răstești răsteai răstiși răstiseși
a III-a (el, ea) răstește (să) răstească răstea răsti răstise
plural I (noi) răstim (să) răstim răsteam răstirăm răstiserăm, răstisem*
a II-a (voi) răstiți (să) răstiți răsteați răstirăți răstiserăți, răstiseți*
a III-a (ei, ele) răstesc (să) răstească răsteau răsti răstiseră
* Formă nerecomandată