PROVIDÉNȚĂ s. f. (În concepțiile religioase) Înțelepciune supremă a divinității în conducerea lumii. ♦ (Art.) Divinitatea, dumnezeirea, Dumnezeu. ♦ Grijă, milă, îndurare ca atribute ale divinității. ♦ Fig. (Rar) Persoană sau împrejurare miraculoasă care contribuie la salvarea sau la fericirea cuiva. – Din lat. providentia, fr. providence. (Sursa: DEX '98 )
PROVIDÉNȚĂs.f. (În concepțiile religioase) Putere supremă a divinității în guvernarea lumii, puterea de a predetermina evenimentele spre binele oamenilor; Dumnezeu. ♦ Atribut al divinității; (p. ext.) sprijin, îndurare. ♦ (Fig.) Cel care contribuie prin ajutorul său la salvarea cuiva. [Cf. lat. providentia, it. provvidenza, fr. providence]. (Sursa: DN )
PROVIDÉNȚĂs. f. 1. (în concepțiile religioase) putere supremă a divinității în guvernarea lumii, puterea de a predetermina evenimentele spre binele oamenilor. ◊ atribut al divinității; (p. ext.) sprijin, îndurare. 2. (fig.) cel care contribuie prin ajutorul său la salvarea cuiva. (< fr. providence, lat. providentia) (Sursa: MDN )
PROVIDÉNȚĂ s. (BIS.)1. v. cer. 2. v. Dumnezeu. (Sursa: Sinonime )
providénță (-țe), s. f. – Voință supremă, dumnezeire. – Var. înv. providenție. Lat. providentia (sec. XVIII). – Der. providențial, adj., din fr. providentiel. (Sursa: DER )
providénță s. f., g.-d. art. providénței (Sursa: Ortografic )
PROVIDÉNȚĂ ~ef. 1) rel. Forță divină; divinitate; pronie; dumnezeire. 2) Concurs de împrejurări favorabile. 3) Persoană care favorizează salvarea sau fericirea cuiva. /<lat. providentia, fr. providence (Sursa: NODEX )
*Providénța (Dumnezeu) s. propriu f., g.-d. Providénț ei (Sursa: DOOM 2 )
