PROSTÚȚ, -Ă, prostuți, -e, adj. (Adesea substantivat) Diminutiv al lui prost; prosticel, prostic. – Prost + suf. -uț. (Sursa: DEX '98 )
PROSTÚȚ adj., s. prosticel, prostișor, prostuleț, (rar) prostic, (reg.) prostănel. (E cam ~.) (Sursa: Sinonime )
prostúț adj. m., pl. prostúți; f. sg. prostúță, pl. prostúțe (Sursa: Ortografic )
PROSTÚȚ ~ă (~i, ~e) (diminutiv de la prost) Cam prost; puțin prost. /prost + suf. ~uț (Sursa: NODEX )
| prostuț adjectiv | masculin | feminin |
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | prostuț | prostuțul | prostuță | prostuța |
| plural | prostuți | prostuții | prostuțe | prostuțele |
| genitiv-dativ | singular | prostuț | prostuțului | prostuțe | prostuței |
| plural | prostuți | prostuților | prostuțe | prostuțelor |
| vocativ | singular | prostuțule | prostuțo |
| plural | prostuților | prostuțelor |
