proeminá, pers. 3 sg. proemineáză, vb. I (înv.) a ieși în relief, a ieși în afară, a fi proeminent, a se evidenția. (Sursa: DAR )
| proemina verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a |
| (a) proemina | proeminare | proeminat | proeminând | singular | plural |
| — | — |
|
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect |
| singular | I (eu) | — | — | — | — | — |
| a II-a (tu) | — | — | — | — | — |
| a III-a (el, ea) | proeminează | (să) proemineze | proemina | proemină | proeminase |
| plural | I (noi) | — | — | — | — | — |
| a II-a (voi) | — | — | — | — | — |
| a III-a (ei, ele) | proeminează | (să) proemineze | proeminau | proeminară | proeminaseră |
