PROBAȚIÚNE, probațiuni, s. f. (Jur.) Dovedire; concr. dovadă. [Pr.: -ți-u-] – Din lat. probatio, -onis, fr. probation. (Sursa: DEX '98 )
PROBAȚIÚNE s. f. 1. (jur.) acțiunea de a proba (1); dovedire; dovadă. 2. timp pentru noviciat. (< fr. probation, lat. probatio) (Sursa: MDN )
PROBAȚIÚNE s. v. probă. (Sursa: Sinonime )
probațiúne s. f. (sil. -ți-u-), pl. probațiúni (Sursa: Ortografic )
| probațiune substantiv feminin | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | probațiune | probațiunea |
| plural | probațiuni | probațiunile |
| genitiv-dativ | singular | probațiuni | probațiunii |
| plural | probațiuni | probațiunilor |
| vocativ | singular | probațiune, probațiuneo |
| plural | probațiunilor |
