PRIMBLÁRE s. f. v. plimbare. (Sursa: DEX '98 )
PRIMBLÁ vb. I v. plimba. (Sursa: DEX '98 )
| primbla verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a |
| (a) primbla | primblare | primblat | primblând | singular | plural |
| primblă | primblați |
|
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect |
| singular | I (eu) | primblu | (să) primblu | primblam | primblai | primblasem |
| a II-a (tu) | primbli | (să) primbli | primblai | primblași | primblaseși |
| a III-a (el, ea) | primblă | (să) primble | primbla | primblă | primblase |
| plural | I (noi) | primblăm | (să) primblăm | primblam | primblarăm | primblaserăm, primblasem* |
| a II-a (voi) | primblați | (să) primblați | primblați | primblarăți | primblaserăți, primblaseți* |
| a III-a (ei, ele) | primblă | (să) primble | primblau | primblară | primblaseră |
* Formă nerecomandată
| primblare substantiv feminin | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | primblare | primblarea |
| plural | primblări | primblările |
| genitiv-dativ | singular | primblări | primblării |
| plural | primblări | primblărilor |
| vocativ | singular | primblare, primblareo |
| plural | primblărilor |
