PRICHINDÉL, prichindei, s. m. Om mic de statură, de obicei vioi și poznaș. ♦ Copil mic (sprinten și zburdalnic); pici. – Et. nec. (Sursa: DEX '98 )
PRICHINDÉL s. v. puști. (Sursa: Sinonime )
prichindél s. m., pl. prichindéi, art. prichindéii (Sursa: Ortografic )
PRICHINDÉL ~i m. 1) Om de statură mică, isteț și poznaș (mai ales în basmele populare). 2) Copil mic; prâslea; puradel. /Orig. nec. (Sursa: NODEX )
| prichindel substantiv masculin | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | prichindel | prichindelul |
| plural | prichindei | prichindeii |
| genitiv-dativ | singular | prichindel | prichindelului |
| plural | prichindei | prichindeilor |
| vocativ | singular | prichindelule |
| plural | prichindeilor |
