PREZBÍTERĂ, prezbitere, s. f. Soție a prezbiterului. [Var.: presvíteră, prezvíteră s. f.] – Din ngr. presbytera. (Sursa: DEX '98 )
prezbíteră s. f., pl. prezbítere (Sursa: Ortografic )
PREZBÍTERĂ ~e f. Soție a prezbiterului. /<ngr. presbytera (Sursa: NODEX )
| prezbiteră substantiv feminin | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | prezbiteră | prezbitera |
| plural | prezbitere | prezbiterele |
| genitiv-dativ | singular | prezbitere | prezbiterei |
| plural | prezbitere | prezbiterelor |
| vocativ | singular | prezbiteră, prezbitero |
| plural | prezbiterelor |
