PREOȚÍ,preoțesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face preot; a (se) popi, a (se) hirotonisi. 2. Intranz. (Înv.) A exercita funcția de preot; a păstori. [Pr.: pre-o-] – Din preot. (Sursa: DEX '98 )
PREOȚÍ vb. v. hirotonisi. (Sursa: Sinonime )
PREOȚÍ vb. v. păstori. (Sursa: Sinonime )
preoțí vb. (sil. pre-o-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. preoțésc, imperf. 3 sg. preoțeá; conj. prez. 3 sg. și pl. preoțeáscă (Sursa: Ortografic )
PRÉOT,preoți, s. m. Slujitor al unui cult religios, învestit cu dreptul de a oficia actele de cult; popă. ♦ Fig. Cel care slujește un ideal, o învățătură; apostol. ◊ Mare preot = conducătorul suprem al cultului (la vechii evrei, egipteni etc.). – Din lat. presbiterum. (Sursa: DEX '98 )
A PREOȚÍ ~ésc 1. tranz. A face să se preoțească; a popi; a hirotonisi. 2. intranz. A exercita funcția de preot; a fi preot; a păstori. [Sil. pre-o-] /Din preot (Sursa: NODEX )
A SE PREOȚÍ mă ~éscintranz. A deveni preot; a se popi; a se hirotonisi. [Sil. pre-o-] /Din preot (Sursa: NODEX )
PRÉOT ~țim. 1) (mai ales în biserica ortodoxă) Slujitor al cultului; popă. 2) fig. Persoană care slujește cu devotament unui ideal, unei cauze; apostol. /<lat. praesbiter (Sursa: NODEX )
preót (préoți), s. m. – Prezbiter, sacerdot. – Var. mold. preut, Trans. preót. Mr. preftu, istr. prewt. Lat. prĕbĭter, var. vulgară a lui prĕsbyter (Densusianu, Hlr., 126; Pușcariu 1375; Candrea-Dens., 1441; REW 6750), cf. alb. prift (Philippide, II, 651), vegl. prat, it. prete (abruz. préute), prov., v. fr. preire, cat. prévere. – Der. (toate cu var. mold.) preoteasă, s. f. (nevastă de preot); preoți, vb. (a sluji ca preot); preoție, s. f. (sacerdoțiu); preoțesc, adj. (sacerdotal); preoțește, adv. (ca preoții); preoțime, s. f. (adunare de preoți). Este dubletul lui presbiter, s. m., din lat., var. presviter, din ngr. πρεσβύτερος, der. protopresbiter, s. m. (protopop), din ngr. προτοπρεσβύτερος. (Sursa: DER )
