PREDICAMÉNT, predicamente, s. n. (Log.) Categorie (de predicate 2). – Din fr. prédicament. (Sursa: DEX '98 )
PREDICAMÉNT s.n. (Fil.) Categorie; noțiune fundamentală. [Cf. fr. prédicament, it. predicamento]. (Sursa: DN )
PREDICAMÉNT s. n. (fil.) categorie, noțiune fundamentală (substanță, cantitate, calitate etc.). (< fr. prédicament, it. predicamento) (Sursa: MDN )
PREDICAMÉNT s. v. categorie. (Sursa: Sinonime )
predicamént s. n., pl. predicaménte (Sursa: Ortografic )
| predicament substantiv neutru | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | predicament | predicamentul |
| plural | predicamente | predicamentele |
| genitiv-dativ | singular | predicament | predicamentului |
| plural | predicamente | predicamentelor |
| vocativ | singular | — |
| plural | — |
