POSTULÁ, postulez, vb. I. Tranz. (Livr.) A da unei afirmații sau unei demonstrații caracter de postulat. – Din fr. postuler. (Sursa: DEX '98 )
POSTULÁ vb. I. tr. (Liv.) 1. A cere cu insistență. 2. A da unei afirmații caracter de postulat. [< fr. postuler, lat. postulare]. (Sursa: DN )
POSTULÁ vb. tr. 1. a cere cu insistență. 2. a da unei afirmații sau demonstrații caracter de postulat. (< fr. postuler, lat. postulare) (Sursa: MDN )
postulá vb., ind. prez. 1 sg. postuléz, 3 sg. și pl. postuleáză (Sursa: Ortografic )
A POSTULÁ ~éz tranz. livr. (afirmații, demonstrații) A formula în calitate de postulat. /<fr. postuler (Sursa: NODEX )
| postula verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a |
| (a) postula | postulare | postulat | postulând | singular | plural |
| postulează | postulați |
|
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect |
| singular | I (eu) | postulez | (să) postulez | postulam | postulai | postulasem |
| a II-a (tu) | postulezi | (să) postulezi | postulai | postulași | postulaseși |
| a III-a (el, ea) | postulează | (să) postuleze | postula | postulă | postulase |
| plural | I (noi) | postulăm | (să) postulăm | postulam | postularăm | postulaserăm, postulasem* |
| a II-a (voi) | postulați | (să) postulați | postulați | postularăți | postulaserăți, postulaseți* |
| a III-a (ei, ele) | postulează | (să) postuleze | postulau | postulară | postulaseră |
* Formă nerecomandată
