POSOMORẤT, -Ă,posomorâți, -te, adj. (Despre oameni) Rău dispus; trist, mohorât, posac; (despre fața sau privirea oamenilor) care exprimă o rea dispoziție, tristețe. ♦ (Despre obiecte, peisaje etc.) Care este de culoare întunecată; p. ext. care face o impresie tristă; dezolant, sumbru. ♦ Fig. (Despre cer) Acoperit cu nori; p. ext. (despre timp) întunecat, ploios. – V. posomorî. (Sursa: DEX '98 )
POSOMORÂT adj., adv. 1. adj. v. încruntat. 2. adj., adv. v. îmbufnat. 3. adj. v. ursuz. 4. adj. întristat, mâhnit, trist, (fig.) înnegurat, înnorat, întunecat, mohorât. (O față ~.)5. adj. v. înnorat. 6. adj. v. dezolant. 7. adj. melancolic, trist. (O noapte ~.) (Sursa: Sinonime )
POSOMORÎ́,posomorăsc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni sau despre fața, privirea lor) A se întuneca, a se întrista. ◊ Tranz. Vestea l-a posomorât. ♦ A lua o înfățișare severă; a se încrunta. ♦ Fig. (Despre cer) A se acoperi cu nori; p. ext. (despre timp) a deveni neguros, întunecat, închis, ploios. 2. Tranz. A da o notă de tristețe; a înnegura. [Var.: (reg.) posomorí vb. IV] – Et. nec. (Sursa: DEX '98 )
A POSOMORÎ ~ăsctranz. A face să se posomorască. /Orig. nec. (Sursa: NODEX )
A SE POSOMORÎ́ mă ~ăscintranz. 1) (despre persoane) A deveni trist; a se mâhni; a se întrista; a se amărî; a se scârbi. 2) (despre cer, vreme etc.) A deveni (mai) întunecat (din cauza îngrămădirii norilor); a se înnora; a se mohorî. /Orig. nec. (Sursa: NODEX )
POSOMORÂT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A POSOMORÎ și A SE POSOMORÎ. 2) (despre peisaje, țesături, obiecte etc.) Care este de culoare întunecată, mohorâtă, inspirând tristețe. /v. a (se) posomorî (Sursa: NODEX )
POSOMORÎ vb. 1. v. încrunta. 2. a (se) întrista, a (se) mâhni, (înv.) a (se) tânji, (fig.) a (se) înnegura, a (se) înnora, a (se) întuneca, a (se) mohorî. (S-a cam ~ la față.)3. v. înnora. 4. v. strica. (Sursa: Sinonime )
A (se) posomorî ≠ a (se) bucura (Sursa: Antonime )
A se posomorî ≠ a se înveseli (Sursa: Antonime )
posomorî (posomorắsc, posomorît), vb. – A se întrista, a se întuneca, a se mohorî. Sl., cf. rus. pasmurĕtĭ, ceh. posmouriti, sb. nasumoriti (Miklosich, Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 279; Tiktin). Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 299, credea într-o proveniență dacică. – Der. posomor, adj. (Trans., mohorît, încruntat); posomoreală, s. f. (amărăciune, tristețe). (Sursa: DER )
posomorî́ vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posomorăsc, imperf. 3 sg. posomorá; conj. prez. 3 sg. și pl. posomoráscă (Sursa: Ortografic )
