POLEÍT1 s. n. Poleire. – V. polei2. (Sursa: DEX '98 )
POLEÍT2, -Ă,poleiți, -te, adj. Acoperit cu un strat subțire de metal (prețios) sau cu un praf de bronz; făcut să strălucească. ♦ Fig. Învăluit într-o lumină strălucitoare (aurie sau argintie). – V. polei2. (Sursa: DEX '98 )
POLÉI1,poleiuri, s. n. Strat subțire de gheață, continuu și neted, care acoperă uneori porțiuni din suprafața solului, arborii sau obiectele care se află în aer liber și care este format prin înghețarea apei provenite din ploaie sau din topirea zăpezii. ♦ Fig. Strălucire, lustru, luciu. ♦ (Reg.) Promoroacă, chiciură. – Din polei2 (derivat regresiv). (Sursa: DEX '98 )
POLEÍ2,poleiesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur sau de argint în scopul protejării sau al înfrumusețării; a sufla cu aur sau cu argint. ♦ A înveli într-o foiță subțire de staniol, de hârtie colorată etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A străluci sau a face să strălucească; a (se) învălui într-o lumină aurie sau argintie. ♦ Tranz. A înfrumuseța, a prezenta într-o lumină strălucitoare o situație, un aspect, o idee, o împrejurare etc. – Din sl. polijati. (Sursa: DEX '98 )
A POLEÍ ~iésctranz. 1) (obiecte sau piese de metal) A acoperi cu metal inoxidabil (în scop protector sau/și decorativ); a sufla; a spoi. 2) fig. (despre lumină sau surse de lumină) A învălui într-o lumină strălucitoare; a face să strălucească (ca poleiul). 3) fig. (stari de lucruri, situatii etc.) A prezenta într-o lumină mai favorabilă decât este în realitate; a înfrumuseța. /<sl. polijati (Sursa: NODEX )
POLÉI ~iurin. 1) Strat subțire de gheață format pe suprafața solului, pe copaci, pe orice obiect lăsat în aer liber. 2) fig. Luciu al suprafeței unor obiecte. /v. a polei (Sursa: NODEX )
POLÉI s. v. apărătoare, chiciură, promoroacă. (Sursa: Sinonime )
POLÉI s. (MET.) ghețuș, (înv. și reg.) polediță, (reg.) poleială, policie, sticluș. (Afară e ~.) (Sursa: Sinonime )
POLEÍ vb. a sufla, (înv. și pop.) a spoi. (A ~ un obiect cu aur.) (Sursa: Sinonime )
poléi1 s.m. (reg.) plantă asemănătoare cu busuiocul, ce crește prin luminișurile pădurii; busuiocul-cerbilor. (Sursa: DAR )
poléi2 s.m. pl. (reg.) nume dat unor ființe supranaturale din basme. (Sursa: DAR )
poleí (poleiésc, poleít), vb. – A suri, a acoperi cu un strat subțire de metal. Megl. puliăés, puliăiri. Sl. polijati „a risipi” (Tiktin). Legătura cu gr. ψυλλεῖον printr-o var. ionică σπυλλήïον (Diculescu, Elementele, 484), e improbabilă. Cf. lei. – Der. poleială, s. f. (aurire; lustru superficial; foiță de metal, strălucire); poleitor, s. m. (cel care poleiește); poleitură, s. f. (poleire; obiect poleit); polei, s. n. (strat subțire de gheață), cf. sl. polediti sę „a se acoperi cu polei” și polegniță. (Sursa: DER )
poléi s. n., art. poléiul (Sursa: Ortografic )
poleí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poleiésc, imperf. 3 sg. poleiá; conj. prez. 3 sg. și pl. poleiáscă (Sursa: Ortografic )
