Dex poetică, poetica, definiţie poetică, dex.ro Mobile

POÉTICĂ f. 1) Ramură a teoriei literaturii care se ocupă cu studiul creației poetice. 2) Tra-tat de poezie. 3) Teorie generală despre esența și istoria poeziei. 4) Ansamblu de principii ale versificației, caracteristice unui poet, unui curent literar sau unei epoci. /<ngr. poiitilkós, poiitiki, lat. poeticus, poetica, it. poetico, poetica, fr. poétique (Sursa: NODEX )

POÉTICĂ s.f. 1. Ramură a teoriei literaturii care tratează despre creația poetică. ♦ Tratat despre creația poetică. 2. Sistem de principii poetice caracteristice unei epoci sau unui curent literar; fel de a scrie propriu unui poet. 3. Parte constitutivă a lingvisticii care se ocupă cu raporturile dintre funcția poetică și celelalte funcții ale limbajului. [< lat., it. poetica, cf. fr. poétique]. (Sursa: DN )

POÉTICĂ s. (înv.) poezie. (Studii de ~.) (Sursa: Sinonime )

poétică s. f., g.-d. art. poéticii (Sursa: Ortografic )

POÉTIC, -Ă, poetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține poeziei, privitor la poezie. ♦ De poet. 2. Adj. Fig. Care poate inspira pe poeți, demn de a fi motiv de inspirație; p. ext. impresionant, fermecător. 3. S. f. (Și adjectival, în sintagma artă poetică) Tratat despre creația poetică; ansamblu de reguli pentru alcătuirea unei opere literare; ramură a teoriei literaturii care se ocupă de creația poetică. 4. S. f. Ansamblu de forme și de principii poetice (1) caracteristice unei epoci sau unui curent literar; manieră poetică caracteristică unui poet. – Din ngr. poiitkós, poiitikí, lat. poeticus, poetica, it. poetico, poetica, fr. poétique. (Sursa: DEX '98 )

POÉTIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de poezie; propriu poeziei. Imagine ~că. ◊ Licență ~că v. LICENȚĂ. 2) fig. Care este plin de poezie; care încântă prin frumusețe și prin farmec. /<ngr. poiitikós, lat. poeticus, poetica, fr. poétique (Sursa: NODEX )

POÉTIC, -Ă adj. 1. Propriu, caracteristic poeziei, de poezie. ◊ Artă poetică v. artă; licență poetică v. licență. 2. (Fig.) Propriu a inspira un poet; (p. ext.) încântător, minunat. // s.n. Categorie estetică desemnând genul poetic. [Pron. po-e-, pl. -ci, -ce. / < lat. poeticus, cf. fr. poétique]. (Sursa: DN )

POÉTIC, -Ă I. adj. 1. propriu poeziei. 2. (fig.) demn a inspira un poet; (p. ext.) încântător, expresiv, plastic, sensibil, liric. II. s. n. categorie estetică desemnând genul poetic. III. s. f. 1. ramură a teoriei literaturii care tratează despre creația poetică. ◊ tratat despre creația poetică. 2. sistem de principii poetice caracteristice unei epoci sau unui curent literar; fel de a scrie propriu unui poet. 3. parte a lingvisticii care se ocupă cu raporturile dintre funcția poetică și celelalte funcții ale limbajului. (< fr. poétique, lat. poeticus, it. poetico, gr. poietikos) (Sursa: MDN )

LICENȚĂ POÉTICĂ s. (STILISTICĂ) (înv.) s********e. (Sursa: Sinonime )

POÉTIC adj. (înv.) poeticesc. (O imagine ~.) (Sursa: Sinonime )

POÉTIC s. v. poet. (Sursa: Sinonime )

Poetic ≠ apoetic (Sursa: Antonime )

poétic adj. m., pl. poétici; f. sg. poétică, pl. poétice (Sursa: Ortografic )