PLURALÍSM s. n. 1. Concepție filozofică potrivit căreia lumea ar fi formată dintr-o pluralitate de realități de sine stătătoare, independente unele de altele. 2. Principiu al democrației care preconizează necesitatea existenței mai multor forțe social-politice (partide, sindicate, organizații religioase etc.) interpuse între membrii societății și putere, ca o condiție și o garanție a limitării puterii, a funcționării democrației. ♦ P. gener. Orice concepție care, într-un domeniu determinat, admite o multiplicitate de factori echivalenți, de principii etc. care nu pot fi reduse la unitate; stare de lucruri caracterizată prin existența acestei multiplicități. – Din fr. pluralisme. (Sursa: DEX '98 )
PLURALÍSMn. 1) Concepție filozofică care susține că lumea este alcătuită dintr-o mulțime de entități spirituale independente. 2) Sistem politic bazat pe mai multe organe de conducere (partide, grupuri, mișcări etc.). 3) Situație caracterizată printr-o multiplicitate de factori. /<fr. pluralisme (Sursa: NODEX )
PLURALÍSMs.n.1. Concepție filozofică idealistă care neagă unitatea materială a lumii, susținând că tot ceea ce există constă dintr-o multitudine de entități izolate, independente una de alta și ireductibile la o bază comună, unitară. ♦ (P. ext.) Orice concepție care, într-un domeniu determinant, admite o multitudine de factori echivalenți, de principii etc. ce nu pot fi reduse la unitate; stare de lucruri caracterizată prin existența unei multiplicități. 2. Principiu democratic potrivit căruia funcționarea democrației, garantarea drepturilor și libertăților ar fi condiționată de existența mai multor forțe politico-sociale (partide, sindicate etc.) care să se interpună între individ și stat. [< fr. pluralisme, cf. lat. pluralis – compus din mai multe elemente]. (Sursa: DN )
PLURALÍSMs. n. 1. concepție filozofică potrivit căreia universul ar fi format dintr-o pluralitate de esențe izolate, independente una de alta. ◊ orice concepție care, într-un domeniu determinat, admite o multitudine de factori echivalenți, de principii etc. ce fac posibile căi diferite de dezvoltare a societății. 2. principiu al democrației potrivit căruia funcționarea acesteia, garantarea drepturilor și libertăților sunt condiționate de existența mai multor forțe politico-sociale. (< fr. pluralisme) (Sursa: MDN )