A bea la botul calului = a bea încă un pahar, în picioare, la plecare; a bea ceva la repezeală
A fugi în lume = a pleca de acasă (fără să se știe unde)
A i se lungi (cuiva) ochii (sau căutătura) a drum = a fi dornic de a pleca (departe)
A merge (sau a o lua, a pleca etc.) apostolește = a merge (sau a pleca) pe jos; apostolicește
A o apuca la talpă sau a-și lua tălpile la spinare = a pleca, a o șterge
A o lua (sau a o rupe, a o șterge) la sănătoasa = a o lua la fugă, a pleca repede pentru a nu păți ceva
A o lua (sau a porni) din loc = a pleca de undeva
A o lua din loc (sau la picior) = a pleca repede
A o lua razna = a) a pleca la întâmplare, fără țintă; b) a apuca pe o cale greșită, a proceda în mod nejudecat; a decădea
A o șparli = a pleca pe neobservate, a o șterge
A o șterge (sau a pleca) englezește = a pleca repede și pe neobservate
A o șterpeli = a pleca repede (și pe furiș)
A pune coada pe (sau la) spinare = a pleca (pe furiș), a o șterge (lăsând lucrurile nerezolvate)
A pune ochii (sau privirea, nasul, capul) în pământ = a avea o atitudine modestă, plecând privirea; a se rușina, a se sfii
A ridica ancora = (despre vapoare) a părăsi portul, a porni în larg; (despre persoane) a pleca, a porni pe mare
A ridica ancora = a pleca în călătorie (cu o navă)
A se duce (sau a fugi, a pleca) în lume (sau în toată lumea, în lumea largă) = a pleca departe, fără să se știe unde
A se duce (sau a pleca, a merge etc.) în plata Domnului (sau a lui Dumnezeu) = a se duce (sau a pleca, a merge etc.) unde vrea, unde știe, unde-i place
A se duce la dracul = a pleca unde vrea (fără să-i mai știe nimeni de urmă și fără să-i mai dorească revederea)
A se duce pe-aici încolo = a pleca, a o șterge; a pleca fără urmă, a dispărea
A se face nevăzut = a pleca brusc, a dispărea
A se muia la inimă sau a (i) se înmuia (cuiva) inima = a deveni bun, milos; a se îndupleca
A se pleca spre apus = (despre persoane și despre forța, gloria, prestigiul lor) a fi în declin
A se ridica (sau a se scula) din pulbere = a evolua; a parveni, plecând de jos
A sta ca țarca în par = a fi gata de plecare
A umbla (sau a se duce, a pleca etc.) după căpătat = a umbla să ceară de la alții cele necesare traiului
A întoarce cuiva spatele = a pleca în mod ostentativ de lângă cineva; a părăsi pe cineva, a nu se mai interesa de soarta cuiva
A șterge putina sau a o șterge = a pleca repede și pe neobservate
A(-și) lua câmpii = a pleca la întâmplare, fără nici un țel (de desperare, de durere etc.); a ajunge la desperare
A(-și) lua lumea în cap = a pleca (departe) părăsind totul (mai ales din cauza unor supărări mari, a unor necazuri etc.)
A(-și) lua picioarele la spinare = a pleca (repede) de undeva
A(-și) lua tălpășița = a pleca repede dintr-un loc (din cauza fricii, a rușinii etc.); a o șterge
A(-și) pleca inima = a) a da ascultare păsului, suferințelor cuiva; b) a arăta smerenie, evlavie față de cineva; c) a (se) dedica, a (se) închina
A(-și) pleca urechea = a) a asculta cu atenție, a lua în considerare; b) a da crezare vorbelor de nimic, bârfelilor
A-și lua (sau a apuca) câmpii = a pleca orbește, fără a ști încotro (de desperare, de durere, de mânie); a ajunge la desperare
A-și lua (sau a-și strânge) catrafusele = a-și strânge lucrurile pregătindu-se de plecare; a pleca repede (și pe furiș) dintr-un loc; a o șterge, a-și lua tălpășița
A-și lua ale trei fuioare = a pleca; a-și lua catrafusele
A-și lua lumea în cap = a pleca, rătăcind în lume
A-și lua rămas bun = a se despărți de cineva, a pleca
A-și lua tiliuțele = a pleca dintr-un loc repede, fără a mai sta la gânduri; a o șterge
A-și lua traista-n băț = a porni la drum, a pleca
A-și lua tălpășița (sau catrafusele) = a pleca repede dintr-un loc; a o șterge
A-și lua valea = a pleca, a fugi (de undeva)
A-și lua zborul = a porni în zbor; a pleca repede; a părăsi (o rudă, un prieten) stabilindu-se în altă parte
Cu capul plecat = rușinat, umilit; învins
Cu capul în jos = a) cu capul plecat; b) atârnat sau spânzurat de picioare; c) pe dos, alandala, anapoda
Cu capul în piept = cu capul plecat (de rușine, de supărare etc.)
Pe-aici ți-e drumul! = pleacă! șterge-o!; a plecat, a fugit, a șters-o
Tur-retur sau tur și retur = dus și întors, plecare și sosire
PLECÁ,plec, vb. I. I. 1. Refl. și tranz. A (se) înclina (într-o parte sau în jos), a (se) îndoi, a (se) încovoia, a (se) coborî, a (se) apleca. ◊ Expr. (Tranz.) A-și pleca capul (sau fruntea, grumazul, genunchiul) = a (se) supune, a (se) umili. A (nu) avea unde să(-și) plece capul (ori trupul, oasele) = a (nu) se (putea) odihni, a (nu) avea unde să se odihnească. A(-și) pleca inima = a) a da ascultare păsului, suferințelor cuiva; b) a arăta smerenie, evlavie față de cineva; c) a (se) dedica, a (se) închina. A(-și) pleca urechea = a) a asculta cu atenție, a lua în considerare; b) a da crezare vorbelor de nimic, bârfelilor. ♦ Refl. A se înclina în fața cuiva în semn de respect, de admirație, de devotament, de supunere; a se închina. ♦ A (se) culca la pământ, a (se) răsturna. 2. Refl. (Despre aștri) A coborî (spre apus), a apune. ◊ Expr. A se pleca spre apus = (despre persoane și despre forța, gloria, prestigiul lor) a fi în declin. II. Tranz. A supune unei influențe, unei puteri; a subjuga. ♦ Refl. A ceda în fața unei forțe, a se supune. ♦ Refl. (Pop.) A se îndupleca; a se milostivi. III. Intranz. 1. A se pune în mișcare pentru a se îndepărta (de un loc), a părăsi pe cineva sau ceva spre a se duce în altă parte; a porni. ♦ Spec. A porni într-o cursă sportivă. 2. A avea începutul, punctul de pornire; a lua ca ipoteză. Pleacă de la ideea că trebuie să reușească. – Lat. plicare. (Sursa: DEX '98 )
PLECÁ vb. I. 1. v. apleca. 2. v. povârni. 3. v. prosterna. 4. v. smeri. 5. v. apune. 6. v. preda. 7. v. ceda. 8. v. subjuga.II.1. v. porni. 2. a se duce, a merge, a porni, (pop.) a (se) mișca, (înv. și reg.) a păsa. (Unde ~ acum seara?)3. v. apuca. 4. a se căra, a se duce, a se mișca. (Să ~ imediat de aici!)5. a se retrage. (Vă rog să-mi permiteți să ~.) (Sursa: Sinonime )
plecá (pléc, át), vb. – 1. A se îndoi, a se încovoia. – 2. A îndupleca, a sili. – 3. (Rar) A trimite, a transporta, a duce. – 4. A porni, a ieși, a se duce. – 5. (Refl.) A se înclina. – 6. (Refl.) A ceda, a se supune. – Mr. plec, plecare; megl. plec, plicari. Lat. plicāre (Diez, I, 319; Cipariu, Gram., 30; Densusianu, Hlr., 194; Pușcariu 1334; Candrea-Dens., 1402; REW 6601; V. Buescu, Boletim mensal da Soc. de lingua port., III (1952), 107-8), cf. it. piegare „a îndoi”, prov. plegar, fr. plier „a îndoi”, sp. llegar, port. chegar. În general se consideră că semantismul se explică printr-o expresie de tipul plier la tente sau plier bagage (Pușcariu 134; Wagner 123; Scriban; după Tiktin plecare ar însemna „a se apleca pînă la ceva”; după Corominas, III, 161, trebuie să se pornească de la applicare „a se îndrepta spre”, care ar explica atît rom. cît și sp.). Mai probabil se pornește de la ideea de „a întoarce”; plicare înseamnă a se învîrti un obiect, pînă cînd extremitățile lui se unesc. La fel s-ar fi zis despre o persoană care se întoarce la punctul de plecare, ca în it. piegare „a se da înapoi”, fr. se replier, bearn. s’aplega (REW 548), cat. (a)plegar „a lăsa lucrul” sau mai curînd „a se întoarce de la lucru”. Pleca, prin urmare, ar fi însemnat mai întîi „a se întoarce, a veni înapoi”; unde pleci? „unde te întorci” ar fi fost interpretat firesc „unde mergi?” ca se duce „se poartă” = merge; merge „coboară” = merge. Explicațiile semantice ale lui Pușcariu, Dacor., VIII, 143, nu par izbutite. Se cuvine să adăugăm că Buescu, R. Études rom., II, 102-13, reduce rom. (a)pleca „a alăpta” la lat. *(ap)placāre „a liniști”. Această ipoteză prezintă dificultăți fonetice (*applaco nu putea da aplec și, oricum, autorul trebuie să admită o încrucișare cu apleca pentru a justifica rezultatul rom.) și nu pare mai naturală decît explicația tradițională, din punct de vedere semantic: cf. și supune „a pune dedesubt” și „a alăpta”. Der. plecăciune, s. f. (înv., înclinație, aplecare; reverență, salut; supunere, obediență, umilință); plecat, adj. (dus, absent; încovoiat; înclinat; ascultător, supus; amator, dispus); plecătoare (megl. plicătoare), s. f. (oaie cu lapte), cf. aplecătoare; plecător, adj. (dispus, înclinat); plecate, s. f. pl. (înv., înclinație, pornire; greață). Cf. apleca. – Din rom. provin rut. plekati „a alăpta”, rut. plekotora „oaie mulgătoare”, mag. pleketor „oaie fără miel” (Candrea-Dens., 1403). (Sursa: DER )
plecá vb., ind. prez. 1 sg. plec, 3 sg. și pl. pleácă (Sursa: Ortografic )
A PLECÁ1 plecintranz. 1) A se deplasa părăsind locul inițial; a se duce; a merge. 2) A-și lua începutul (de la ceva); a începe; a porni. ~ de la o premisă. /<lat. plicare (Sursa: NODEX )
A PLECÁ2 plectranz. A face să se plece. ◊ A-și ~ ochii în (la) pământ a lăsa ochii în jos. /<lat. plicare (Sursa: NODEX )
A SE PLECÁ mă plecintranz. 1) A-și schimba poziția normală, apropiindu-se de pământ; a se înclina. ~ înainte. 2) (despre aștri) A se lăsa spre orizont; a asfinți; a apune. 3) A manifesta o atitudine de recunoaștere a superiorității sau a puterii cuiva; a se înclina; a se smeri. /<lat. plicare (Sursa: NODEX )