PLĂCÉRE,plăceri, s. f. 1. Acțiunea de a plăcea și rezultatul ei; stare afectivă, fundamentală, determinată de satisfacerea unor tendințe, a unor cerințe vitale; sentiment sau senzație de mulțumire, de bucurie, provocate de ceva care satisface gustul sau dorința noastră. ◊ Loc. adv. Cu plăcere = a) cu drag, bucuros, din toată inima; b) formulă de răspuns la mulțumirile exprimate de cineva pentru un serviciu. Fără plăcere = în silă, fără voie. ◊ Expr. Fă-mi plăcerea... = fii bun..., te rog... 2. Distracție, petrecere; desfătare, agrement. 3. Dorință, voie, chef, gust. ◊ Loc. adv. După (sau de) plăcere = pe plac, după voie, după gust. – V. plăcea. (Sursa: DEX '98 )
PLĂCÉRE ~if. 1) Sentiment de bucurie și de mulțumire trezit de senzații sau emoții pozitive (și care se manifestă, de regulă, cu maximă intensitate în procesul împlinirii unei dorințe); mulțumire. ◊ Cu ~ a) bucuros; cu tragere de inimă; b) formulă de răspuns la mulțumirile aduse de cineva pentru un serviciu. 2) Sentiment de satisfacere a gustului; chef; voie; plac. ◊ După (sau de) ~ după dorință; pe plac. /v. a plăcea (Sursa: NODEX )
PLĂCÉRE s. 1. hatâr, plac, poftă. (I-a făcut ~.)2. v. poftă. 3. v. desfătare. 4. v. distracție. 5. agrement, amuzament, divertisment, (înv.) zefchiu. (Parc de ~i.)6. v. bucurie. (Sursa: Sinonime )
Plăcere ≠ neplăcere, repulsie (Sursa: Antonime )
plăcére s. f., g.-d. art. plăcérii; pl. plăcéri (Sursa: Ortografic )
