- A purta (sau a ține cuiva) sâmbetele = a dușmăni, a pizmui, a urî pe cineva; a purta (cuiva) un gând rău, a căuta să facă rău cuiva
PIZMUÍ, pizmuiesc, vb. IV. Tranz. A avea pizmă, a invidia pe cineva; p. ext. a dușmăni, a urî pe cineva. – Pizmă + suf. -ui. (Sursa: DEX '98 )
PIZMUÍ vb. v. invidia. (Sursa: Sinonime )
PIZMUÍ vb. v. dușmăni, urî, vrăjmăși. (Sursa: Sinonime )
pizmuí, pizmuiésc, vb. IV (înv. și reg.) 1. a urî, a dușmăni, a invidia. 2. (refl.) a se încăpățâna; a persista, a stărui. (Sursa: DAR )
pizmuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pizmuiésc, imperf. 3 sg. pizmuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. pizmuiáscă (Sursa: Ortografic )
A PIZMUÍ ~iésc tranz. (persoane) A trata cu pizmă; a invidia. /pizmă + suf. ~ui (Sursa: NODEX )
| pizmui verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a |
| (a) pizmui | pizmuire | pizmuit | pizmuind | singular | plural |
| pizmuiește | pizmuiți |
|
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect |
| singular | I (eu) | pizmuiesc | (să) pizmuiesc | pizmuiam | pizmuii | pizmuisem |
| a II-a (tu) | pizmuiești | (să) pizmuiești | pizmuiai | pizmuiși | pizmuiseși |
| a III-a (el, ea) | pizmuiește | (să) pizmuiască | pizmuia | pizmui | pizmuise |
| plural | I (noi) | pizmuim | (să) pizmuim | pizmuiam | pizmuirăm | pizmuiserăm, pizmuisem* |
| a II-a (voi) | pizmuiți | (să) pizmuiți | pizmuiați | pizmuirăți | pizmuiserăți, pizmuiseți* |
| a III-a (ei, ele) | pizmuiesc | (să) pizmuiască | pizmuiau | pizmuiră | pizmuiseră |
* Formă nerecomandată
