PITICÍ,piticesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) micșora, a (se) închirci. – Din pitic2. (Sursa: DEX '98 )
piticí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. piticésc, imperf. 3 sg. piticeá; conj. prez. 3 sg. și pl. piticeáscă (Sursa: Ortografic )
PITÍC2, -Ă,pitici, -ce, subst., adj. 1. S. m. și f. Individ care aparține unor populații din Africa centrală, cu statura mult inferioară celei mijlocii, pigmeu; persoană a cărei statură este (foarte) mică, datorită unor tulburări endocrine, unor carențe alimentare etc.; p. gener. persoană de statură (foarte) mică. ♦ (În basme) Personaj fantastic, mic de statură, caracterizat prin vioiciune și istețime. 2. S. m. Fig. Om lipsit de calități, de merite, de valoare; pigmeu. 3. S. f. (Astron.; în sintagmele) Pitică albă = stea aflată în stadiul relativ final al evoluției sale, caracterizată printr-o densitate mare, luminozitate mică și prin scăderea treptată a temperaturii, fiind lipsită de surse de energie internă. Pitică roșie = stea aflată în stadiul absolut final al evoluției sale, caracterizată prin temperaturi efectiv coborâte și prin luminozitate foarte mică. 4. Adj. (Despre oameni și animale) De statură foarte mică, scund, mic. ♦ (Despre plante) Care aparține unei specii scunde, puțin înalte; p. ext. nedezvoltat, pipernicit, chircit. ◊ (Ca determinativ, urmând după un nume de plantă sau de animal, indică specii sau rase ale acestora) Mere pitice. ♦ (Despre obiecte) De dimensiuni reduse; mic, minuscul. – Cf. sl. pitikŭ. (Sursa: DEX '98 )
PITÍC1 ~că (~ci, ~ce) 1) (despre persoane) Care are statură mai mică decât cea obișnuită; de statură mică. 2) (despre unele varietăți de animale și plante) Care are o înălțime mai mică decât cea proprie speciei. 3) (despre obiecte) Care are dimensiuni foarte reduse; de proporții mici; minuscul; miniatural. /cf. sl. pitiku (Sursa: NODEX )
PITÍC2 ~cim. 1) Persoană de statură neobișnuit de joasă; pigmeu; liliputan. 2) fig. Persoană lipsită de valoare; om de nimic; pigmeu. 3) (în basme) Personaj fantastic de statură foarte mică, vioi și isteț. /cf. sl. pitiku (Sursa: NODEX )
pitíc (pitícă), adj. – 1. Foarte mic, minuscul. – 2. (S. m.) Om foarte mic. – 3. Plevușcă, peștișori. – Var. chitic (mai ales cu ultimul sens). Origine îndoielnică, probabil din piti „a ascunde”, etimologic „a face mic, a face invizibil”. În general, se consideră că ar fi vorba de gr. πίθηϰος „maimuță”, cf. sl. pitikŭ (Miklosich, Fremdw., 118; Cihac, II, 687), dar această apropiere pare întîmplătoare. – Der. pitică, s. f. (femeie foarte mică; varietate de iris pitic); piticesc, adj. (pitic); pitici, vb. (a micșora, a închirci); cicic, s. m. (plevușcă), formă asimilată din chitic (Drăganu, Dacor., VI, 131); piticenie, s. f. (stîrpitură); piticos, adj. (pitic); piticoace, s. f. (pitică). (Sursa: DER )
pític (ist.) adj. m., pl. pítici; f. sg. pítică, pl. pítice (Sursa: Ortografic )
pitíc s. m., adj. m., pl. pitíci; f. sg. pitícă, g.-d. art. pitícei, pl. pitíce (Sursa: Ortografic )
