PETÍT subst. Corp de literă cu mărimea de opt puncte tipografice. – Din fr. petit, germ. Petit. (Sursa: DEX '98 )
PETÍTs.n. (Poligr.) Corp de literă de opt puncte tipografice. // adj. (Franțuzism) Mic. ◊ Petit four = dulciuri uscate făcute pe bază de pastă de migdale; petit gris = blană prețioasă confecționată din pielea unor specii de rozătoare siberiene. [< fr. petit, cf. petit four, petit gris]. (Sursa: DN )
PETÍTs. n. corp de literă de opt puncte tipografice. (< fr. petit, germ. Petit) (Sursa: MDN )
petít s. n. (Sursa: Ortografic )
PEȚÍ,pețesc, vb. IV. Tranz. A cere o fată în căsătorie în numele altcuiva sau pentru sine, de obicei prin intermediul părinților sau al rudelor fetei. – Lat. petere. (Sursa: DEX '98 )
PEȚÍT s. n. Faptul de a peți; pețitorie. ♦ Loc. adv. (În legătură cu verbe ca „a merge”, „a pleca”, „a se duce”, „a veni”) În (sau la) pețit = ca să pețească pe cineva. – V. peți. (Sursa: DEX '98 )
A PEȚÍ ~ésctranz. (fete) A cere în căsătorie prin mijlocitori; a stărosti. /<lat. petere (Sursa: NODEX )
PETÍT ~urin. 1) Garnitură de caractere tipografice de 8 puncte. 2) Corp de literă din această garnitură. /<fr. petit, germ. Petit (Sursa: NODEX )
PEȚÍ vb. a cere, (pop.) a împeți, a stărosti, (Transilv.) a votri. (~ fata de la părinți.) (Sursa: Sinonime )
PEȚÍT s. v. pețire. (Sursa: Sinonime )
pețí (pețésc, pețít), vb. – A cere mîna, a cere în căsătorie. Lat. petĕre (Philippide, Principii, 44; Densusianu, Hlr., 149; Pușcariu 1202; Candrea-Dens., 1370; REW 6444), prin intermediul unei var. populare *petῑre, cf. v. nap. pezzire „a cere de pomană”, it. pezzente „cerșetor”, sp., port. pedir. – Der. pețit, s. n. (cerere în căsătorie); pețitor, s. m. (pretendent; mijlocitor de căsătorii); pețitoare, s. f. (mijlocitoare de căsătorii); pețitorie, s. f. (pețit; îndeletnicirea de a peți). (Sursa: DER )
pețí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pețésc, imperf. 3 sg. pețeá; conj. prez. 3 sg. și pl. pețeáscă (Sursa: Ortografic )
pețít s. n. (Sursa: Ortografic )
DENTE LUPUS, CORNU TAURUS PETIT (lat.) lupul atacă cu colții, taurul cu coarnele. – Horațiu, „Satirae”, II, 1, 52. Fiecare folosește armele de care dispune. (Sursa: DE )
