(A fi) un om (o dată) și jumătate = (a fi) persoană de încredere înzestrată cu însușiri (morale) deosebite
A (nu) fi câștigat la belciuge = a (nu) fi considerat o persoană căreia i se poate cere orice fel de serviciu
A fi (sau a ajunge, a încăpea etc.) în (sau pe) mâini bune = a fi sau a ajunge la o persoană de încredere
A semăna (cu cineva) ca două picături (de apă) = a avea exact aceeași înfățișare cu altă persoană, a fi leit
A întinde (cuiva) mâna (sau mâinile) = a) a îndrepta brațul către o persoană pentru a-i strânge mâna în semn de salut; b) a veni în ajutorul cuiva
A-i rămâne cuiva inima sau ochii la ceva (sau la cineva) sau a-i rămâne cuiva ceva (sau cineva) la inimă = a-i plăcea cuiva foarte mult un lucru sau o persoană
A-și face de lucru (cu cineva sau cu ceva) = a) a-și pierde vremea cu o treabă lipsită de importanță sau cu o persoană care creează dificultăți; a părea că lucrează; b) a-și crea singur încurcături
A-și găsi nașul = a da de o persoană care știe să pună la punct (pe cineva), să strunească (pe cineva)
Gura satului (sau a mahalalei) = (persoană care născocește) vorbe, bârfeli, intrigi
Obraz subțire = persoană fină, pretențioasă, care trăiește în lux
Om (sau persoană) de (mare) încredere = persoană căreia i se poate încredința orice secret, orice misiune
Om de carte = persoană care citește, studiază mult; cărturar
Poamă acră = persoană urâcioasă, cicălitoare, rea
Poamă rea sau soi rău = persoană cu deprinderi urâte
Săriți! = cuvânt prin care se cere ajutor de către o persoană desperată
PERSOÁNĂ,persoane, s. f. 1. Individ al speciei umane, om considerat prin totalitatea însușirilor sale fizice și psihice; ființă omenească, ins. ◊ În persoană = a) loc. adj. și adv. însuși, personal, singur (fără intermediul cuiva); b) loc. adj. întruchipat, în carne și oase, personificat, ♦ (Înv.) Personaj (2). 2. (În sintagmele) Persoană fizică = om considerat ca subiect cu drepturi și cu obligații și care participă în această calitate la raporturile juridice civile. Persoană juridică (sau morală) = organizație care, având o alcătuire de sine stătătoare și un patrimoniu propriu în vederea îndeplinirii unui anume scop admis de lege, este subiect cu drepturi și cu obligații, deosebit de persoanele fizice care intră în componența ei. 3. Categorie gramaticală specifică verbului și unor pronume (personal, reflexiv, posesiv, de întărire), prin care se indică vorbitorul, interlocutorul și orice obiect, deosebit de vorbitor și de interlocutor; fiecare dintre formele flexionare ale verbului și ale unor pronume prin care se indică raporturile de mai sus. – Din lat. persona, germ. Person, fr. personne. (Sursa: DEX '98 )
PERSOÁNĂ ~ef. 1) Reprezentant al speciei umane privit în ansamblul trăsăturilor sale fizice și psihice; ființă umană; om; individ; ins. 2) Om (sau organizație) luat în raport cu societatea și privit ca subiect cu drepturi și cu obligații. 3) lingv. Categorie gramaticală, proprie pronumelor și verbelor, care indică vorbitorul, interlocutorul sau pe cel despre care se vorbește. [G.-D. persoanei] /<lat. persona, germ. Person, fr. personne (Sursa: NODEX )
PERSOÁNĂs.f.1. Ființă omenească; om; individ, ins. ♦ În persoană = a) personal, însuși; b) în carne și oase. ♦ (Jur.) Persoană fizică = om privit ca subiect cu drepturi și obligații; persoană juridică = întreprindere, instituție etc. căreia legea îi acordă drepturi și datorii, fiind recunoscută ca subiect de drept. 2. Categorie gramaticală a pronumelui și a conjugării verbelor, care indică pe vorbitor, pe cel căruia i se adresează sau pe cei despre care se vorbește. [< lat. persona, cf. it. persona, fr. personne]. (Sursa: DN )
PERSOÁNĂs. f. 1. individul uman considerat prin totalitatea însușirilor fizice și psihice; ființă omenească, ins. ♦ în ~ = a) personal. b) în carne și oase. ♦ (jur.) ~ fizică = om privit ca subiect cu drepturi și obligații. ~ juridică = întreprindere, instituție etc. căreia legea îi acordă drepturi și datorii, recunoscută ca subiect de drept. 2. categorie gramaticală specifică verbului și unor pronume, care indică pe cel căruia i se adresează sau pe cel despre care se vorbește; fiecare dintre formele flexionare prin care se exprimă această categorie. (< lat. persona, fr. personne) (Sursa: MDN )
PERSOÁNĂ s. 1. chip, față, figură, individ, ins, om, (pop.) creștin, suflet, (Ban. și Transilv.) nat, (înv.) ipochimen, obraz, (fam.) mutră, tip, (peior.) creatură, specimen. (Am văzut acolo multe ~ cunoscute.)2. v. om. (~ iubită.)3. cap, individ, ins, om, (fig.) căciulă. (Câte 5000 de lei de ~.)4.(PSIH.) personalitate. (Sursa: Sinonime )
PERSOÁNĂ s. v. erou, personaj. (Sursa: Sinonime )
persoánă (persoáne), s. f. – Ființă umană, individ. Fr. personne. – Der. personaj (var. personagiu), s. m., din fr. personnage, var. din it. personaggio; personal, adj. (de persoană, al persoanei; s. n., tren de persoane), din fr. personnel; personalitate, s. f.; personifica, vb.; impersonal, adj., toate din fr. (Sursa: DER )
persoánă s. f., g.-d. art. persoánei; pl. persoáne (Sursa: Ortografic )