PÉNĂ, pene, s. f. (Înv.) Pedeapsă. – Din lat. poena, fr. peine. (Sursa: DEX '98 )
pénă s. f., g.-d. art. pénei; pl. péne (Sursa: Ortografic )
PENÁ, penez, vb. I. Tranz. (Jur.; rar) A penaliza (1). – Din penă. (Sursa: DEX '98 )
PENÁ vb. I. tr. (Jur.) A penaliza. [< fr. peiner]. (Sursa: DN )
PENÁ vb. tr. (jur.) a penaliza. (< fr. peiner) (Sursa: MDN )
pená vb., ind. prez. 1 sg. penéz, 3 sg. și pl. peneáză (Sursa: Ortografic )
| pena verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a |
| (a) pena | penare | penat | penând | singular | plural |
| penează | penați |
|
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect |
| singular | I (eu) | penez | (să) penez | penam | penai | penasem |
| a II-a (tu) | penezi | (să) penezi | penai | penași | penaseși |
| a III-a (el, ea) | penează | (să) peneze | pena | penă | penase |
| plural | I (noi) | penăm | (să) penăm | penam | penarăm | penaserăm, penasem* |
| a II-a (voi) | penați | (să) penați | penați | penarăți | penaserăți, penaseți* |
| a III-a (ei, ele) | penează | (să) peneze | penau | penară | penaseră |
* Formă nerecomandată
| penă substantiv feminin | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | penă | pena |
| plural | pene | penele |
| genitiv-dativ | singular | pene | penei |
| plural | pene | penelor |
| vocativ | singular | penă, peno |
| plural | penelor |
