PAULICIÁN, -Ăs. m. f. membru al unei secte maniheene creștine din sec. VII-X, bazată exclusiv pe Noul Testament, care pretindea a readuce creștinismul la simplitatea evanghelică. (< fr. paulicien) (Sursa: MDN )
PAVLICIÉNI (PAVLICÉNI, PAULICIÉNI) (‹ n. pr. Pavel) s. m. pl. Membri ai unei secte care îmbină creștinismul primitiv al apostolului Pavel cu gnosticismul, maniheismul și mazdaismul; preconizau suprimarea ierarhiei bisericești, simplificarea cultului, abolirea cultului icoanelor etc. Au apărut prin anul 660 în Armenia, răspândindu-se în întreg. Imp. Bizantin. Supuși unor persecuții crâncene, au dăinuit până în sec. 12. Au influențat bogomilismul. (Sursa: DE )
