PARÓLĂ,parole, s. f. 1. Cuvânt convențional secret sau formulă convențională secretă folosite de militarii care au anumite misiuni pentru a fi identificați de alți militari care cunosc consemnul. ◊ Expr. A da parola = a spune cuvântul secret sau formula secretă de recunoaștere. ♦ Cuvânt secret de recunoaștere folosit de membrii unei organizații conspirative. 2. (Rar) Promisiune, legământ, angajament; cuvânt de onoare. ◊ Loc. vb. A-și da parola (de onoare) = a se angaja în mod solemn; a promite. 3. (Înv.) Cuvânt, vorbă; afirmație, spusă. 4. (Înv.) Numele unui dans; melodie după care se executa acest dans. – Din fr. parole, it. parola, germ. Parole. (Sursa: DEX '98 )
PARÓLĂ ~ef. 1) Cuvânt sau formulă convențională secretă, folosită de militari sau de membrii unei organizații conspirative pentru identificarea reciprocă. 2) rar Promisiune solemnă; cuvânt de onoare. /<fr. parole, lat. parola, germ. Parole (Sursa: NODEX )
PARÓLĂs.f. Cuvânt secret, convențional, folosit de militari pentru a se recunoaște. ♦ Cuvânt secret de recunoaștere între membrii unei organizații conspirative. [< fr. parole]. (Sursa: DN )
PARÓLĂs. f. cuvânt secret, convențional, mijloc de recunoaștere de către militari, de către depunătorii pe librete de economii la purtător sau între membrii unei organizații conspirative. (< fr. parole, it. parola, germ. Parole) (Sursa: MDN )
PARÓLĂ s. formulă. (Nu cunoaște ~.) (Sursa: Sinonime )
parólă (paróle), s. f. – 1. Legămînt, angajament. – 2. Cuvînt de onoare. – Mr. parolă. It. parola, fr. parole, cf. tc., bg. parola „legămînt”. Cu acest sens, de la începuturile sec. XVIII. – Der. parolist, s. m. (om de onoare, cavaler). (Sursa: DER )
parólă s. f., g.-d. art. parólei; pl. paróle (Sursa: Ortografic )
