PÁPURĂ, (rar) papuri, s. f. Grup de plante erbacee acvatice, cu tulpina înaltă, neramificată, cu frunze lungi și înguste, cu flori unisexuate, care crește în locuri mlăștinoase (Typha); plantă care face parte din acest grup; p. restr. frunzele acestor plante, din care se fac rogojini, coșuri etc. – Lat. *papura. (Sursa: DEX '98 )
PÁPURĂ ~if. Plantă erbacee acvatică, cu tulpină e****ă neramificată, cu inflorescențe cilindrice terminale și cu frunze lungi liniare, din care se împletesc diferite obiecte (coșuri, rogojini etc.); șovar. ◊ A căuta nod în ~ a căuta părți negative acolo unde ele nu există. /<lat. papura (Sursa: NODEX )
PÁPURĂ s. 1.(BOT.; Typha) (reg.) bățea, berbecuț, bucșău, culm, rogoz, șovar, (Transilv. și Maram.) spetează, (Maram.) spetie. 2. v. stuf. (Sursa: Sinonime )
PÁPURĂ s. v. pipirig. (Sursa: Sinonime )
PAPURĂ-DE-ROGOJÍNĂ s. v. roșățea. (Sursa: Sinonime )
PAPURĂ-ROTÚNDĂ s. v. pipirig, rogoz. (Sursa: Sinonime )
SCAI-DE-PÁPURĂ s. v. bucsău. (Sursa: Sinonime )
pápură, pápure, s.f. (înv.) 1. țesătură cu fir. 2. pernă. (Sursa: DAR )
pápură (-re), s. f. – Stuf, trestie (Typha angustifolia). – Megl. papră, păpură. Gr. πάπυρος › lat. papyrus, probabil prin intermediul unei forme *papura (Schuchardt, ZRPh., XXVI, 403; Candrea, Éléments, 10; Pușcariu 1259; Candrea-Dens., 1353; REW 6218; Diculescu, Elementele, 484; Graur, Rom., LIII, 543; Rosetti, II, 65). Bg. papura provine din rom. (Capidan, Raporturile, 220). – Der. păpuri, vb. (a acoperi, a astupa cu papură); păpuriș, s. n. (rogoziș); păpurică, s. f. (varietate de ghiocel, Butomus umbellatus); paporniță, s. f. (coș, coșarcă; Arg., pălărie). E dubletul lui papirus, s. n., din fr. (Sursa: DER )
pápură s. f., g.-d. art. pápurii; pl. pápuri (Sursa: Ortografic )
