PANICÁT, -Ă, panicați, -te, adj. (Livr.) Care este cuprins de panică. – Din fr. paniqué. (Sursa: DEX '98 )
panicát adj. m., pl. panicáți; f. sg. panicátă, pl. panicáte (Sursa: Ortografic )
PANICÁ vb. I. tr. (fam.) a înnebuni, a scoate din minți, a îngrozi. II. refl. a-și pierde capul. (< fr. paniquer) (Sursa: MDN )
panicá vb., ind. prez. 1 sg. panichéz, 3 sg. și pl. panicheáză (Sursa: Ortografic )
| panica verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a |
| (a) panica | panicare | panicat | panicând | singular | plural |
| panichează | panicați |
|
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect |
| singular | I (eu) | panichez | (să) panichez | panicam | panicai | panicasem |
| a II-a (tu) | panichezi | (să) panichezi | panicai | panicași | panicaseși |
| a III-a (el, ea) | panichează | (să) panicheze | panica | panică | panicase |
| plural | I (noi) | panicăm | (să) panicăm | panicam | panicarăm | panicaserăm, panicasem* |
| a II-a (voi) | panicați | (să) panicați | panicați | panicarăți | panicaserăți, panicaseți* |
| a III-a (ei, ele) | panichează | (să) panicheze | panicau | panicară | panicaseră |
* Formă nerecomandată
| panicat adjectiv | masculin | feminin |
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | panicat | panicatul | panicată | panicata |
| plural | panicați | panicații | panicate | panicatele |
| genitiv-dativ | singular | panicat | panicatului | panicate | panicatei |
| plural | panicați | panicaților | panicate | panicatelor |
| vocativ | singular | — | — |
| plural | — | — |
