- A avea mâncărime de (sau la) limbă = a simți mereu nevoia de a vorbi; a fi foarte vorbăreț, palavragiu, limbut; a nu putea păstra un secret
PALAVRAGÍU, palavragii, s. m. (Depr.) Persoană care spune palavre; flecar, limbut, guraliv. – Din tc. palavracı. (Sursa: DEX '98 )
PALAVRAGÍU s., adj. v. flecar. (Sursa: Sinonime )
Palavragiu ≠ morocănos, mut, taciturn, tăcut, nevorbăreț (Sursa: Antonime )
palavragíu s. m. (sil. -vra-), art. palavragíul; pl. palavragíi, art. palavragíii (Sursa: Ortografic )
PALAVRAGÍU ~i m. Persoană căreia îi place să pălăvrăgească; flecar. /<turc. palavraci (Sursa: NODEX )
palavragiu substantiv masculin | nearticulat | articulat |
nominativ-acuzativ | singular | palavragiu | palavragiul |
plural | palavragii | palavragiii |
genitiv-dativ | singular | palavragiu | palavragiului |
plural | palavragii | palavragiilor |
vocativ | singular | palavragiule |
plural | palavragiilor |