PALADÍN, paladini, s. m. (În evul mediu, în Europa apuseană) Nobil slujitor la palatul unor regi; p. ext. cavaler rătăcitor din evul mediu, în continuă căutare de aventuri eroice. ♦ Fig. Bărbat voinic, îndrăzneț, însuflețit de sentimente cavalerești. – Din fr. paladin, it. paladino. (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard

PALADÍN s.m. Nobil care slujește la palatul regal. V. palatin. ♦ Cavaler medieval rătăcitor, dornic de aventuri. ♦ (Fig.) Voinic, om îndrăzneț, animat de sentimente cavalerești. [Cf. fr. paladin, it. paladino < lat. palatinus]. (Sursa: DN ) Copy to clipboard

PALADÍN s. m. 1. nobil care slujește la palatul regal; (p. ext.) cavaler medieval rătăcitor, dornic de aventuri. 2. (fig.) om curajos, îndrăzneț, cavaler (II, 1). (< fr. paladin, it. paladino) (Sursa: MDN ) Copy to clipboard

paladín s. m., pl. paladíni (Sursa: Ortografic ) Copy to clipboard

PALADÍN ~i m. (în evul mediu) 1) Nobil care servea la curtea unui monarh. 2) Cavaler rătăcitor (și mereu în căutare de aventuri eroice). 3) Bărbat cu sentimente și atitudini cavalerești. 4) Om devotat unei cauze sau unei persoane. /<fr. paladin, it. paladino (Sursa: NODEX ) Copy to clipboard