PĂLĂMÁR1, pălămari, s. m. (Reg.) Paracliser. – Din ucr. palamar. (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard

PĂLĂMÁR2, pălămare, s. n. (Pop.) Odgon, parâmă. [Var.: pălimár s. n.] – Din tc. palamar, ngr. palamári. (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard

PĂLĂMÁR s. v. odgon, paracliser, parâmă, țârcovnic. (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard

pălămár (pălămári), s. m. – Paracliser. – Var. palamar; pălimar. Ngr. παλαμονάριος, sl. paramonarĭ, prin intermediul rut. palamar (Cihac, II, 240). În Mold. – Der. pălămărie, s. f. (funcție de paracliser). (Sursa: DER ) Copy to clipboard

pălămár (paracliser) s. m., pl. pălămári (Sursa: Ortografic ) Copy to clipboard

pălămár (odgon) s. n., pl. pălămáre (Sursa: Ortografic ) Copy to clipboard

PĂLĂMÁR1 ~i m. reg. Persoană care îngrijește de o biserică, îndeplinind și anumite servicii la oficierea cultului religios; paracliser; țârcovnic. /<ucr. palamar (Sursa: NODEX ) Copy to clipboard

PĂLĂMÁR2 ~e n. pop. Cablu din fire (textile, metalice), folosit la bordul unei nave; parâmă. /<turc. palamar, ngr. palamári (Sursa: NODEX ) Copy to clipboard