OULÉȚ, oulețe, s. n. (Rar) Oușor (1). [Pr.: o-u-] – Ou + suf. -uleț. (Sursa: DEX '98 )
OULÉȚ s. oușor, (reg.) ouț. (Sursa: Sinonime )
ouléț s. n., pl. ouléțe (Sursa: Ortografic )
| ouleț substantiv neutru | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | ouleț | oulețul |
| plural | oulețe | oulețele |
| genitiv-dativ | singular | ouleț | oulețului |
| plural | oulețe | oulețelor |
| vocativ | singular | — |
| plural | — |
