OTOMÁN, -Ă,otomani, -e s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Turc. 2. Adj. Turcesc. – Din lat. othomannus, fr. ottoman, it. ottomano, germ. Ottomane. (Sursa: DEX '98 )
*Otomán (Imperiul ~) s. propriu n. (Sursa: DOOM 2 )
OTOMÁN adj. v. turcesc. (Sursa: Sinonime )
OTOMÁN s., adj. v. turc. (Sursa: Sinonime )
otomán (persoană) s. m., adj. m., pl. otománi; f. sg. otománă, g.-d. art. otománei, pl. otománe (Sursa: Ortografic )
OTOMÁN1 ~ă (~i, ~e)ist. Care făcea parte din populația de bază a statului feudal turc sau era originar de acolo; osman. /<lat. othomannus, fr. ottoman, it. ottomano (Sursa: NODEX )
OTOMÁN2 ~ă (~i, ~e)m. și f. ist. Persoană care face parte din populația de bază a statului feudal turc; osman. /<lat. othomannus, fr. ottoman, it. ottomano (Sursa: NODEX )
IMPERIUL OTOMAN v. Turcia. (Sursa: DE )
POARTA OTOMANĂ, denumire dată Curții sultanului și, prin extensiune, Imp. Otoman. Provine de la titulatura Sublima Poartă, cum își spunea cancelaria sultanului în relațiile diplomatice și în tratatele oficiale. (Sursa: DE )
