ORTOGRAFÍE,ortografii, s. f. Ansamblu de reguli care stabilesc scrierea corectă a unei limbi; aplicarea practică a acestor reguli. – Din lat. orthographia. (Sursa: DEX '98 )
ORTOGRAFÍEs.f. Totalitatea regulilor proprii unei limbi prin care se stabilește scrierea corectă a cuvintelor; aplicarea acestor reguli. [< lat. orthographia, cf. gr. orthographia < orthos – drept, grapheia – a scrie]. (Sursa: DN )
ORTOGRAFÍEs. f. ansamblu de reguli proprii unei limbi privind scrierea corectă; aplicarea practică a acestor reguli. (< lat., gr. orthographia, fr. orthographie) (Sursa: MDN )
ORTOGRAFÍE s. (LINGV.) scriere, (înv.) scriptură. (Despre ~ limbii române.) (Sursa: Sinonime )
ortografíe s. f. (sil. -gra-) → grafie (Sursa: Ortografic )
ORTOGRAFIÁ,ortografiez, vb. I. Tranz. A scrie după regulile ortografice; a aplica o anumită ortografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. orthographier. (Sursa: DEX '98 )
A ORTOGRAFIÁ ~éztranz. (cuvinte și forme gramaticale) A scrie în conformitate cu regulile ortografice. [Sil. -fi-a] /<fr. ortho-graphier (Sursa: NODEX )
ORTOGRAFÍE ~if. Ansamblu de reguli care stabilesc scrierea corectă a cuvintelor dintr-o limbă. [G.-D. ortografiei] /<lat. orthographia (Sursa: NODEX )
ORTOGRAFIÁvb. I. tr. (Liv.) A scrie (un cuvânt, un text) potrivit regulilor ortografice. [Pron. -ți-a, p.i. -iază, ger. -iind. / Cf. fr. orthographier]. (Sursa: DN )
ORTOGRAFIÁvb. tr. a scrie (un cuvânt, un text) potrivit regulilor ortografice. (< fr. ortographier) (Sursa: MDN )
ortografiá vb. (sil. -gra-fi-a), ind. prez. 1 sg. ortografiéz, 3 sg. și pl. ortografiáză, 1 pl. ortografiém (sil. -fi-em); conj. prez. 3 sg. și pl. ortografiéze; ger. ortografiínd (sil. -fi-ind) (Sursa: Ortografic )
ORTOGRAFÍE (‹ lat.; ngr.; {s} orto- + graphe „scriere”) s. f. (LINGV.) Ansamblu de scrierea corectă a cuvintelor unei limbi; aplicarea practică a acestor reguli. Există două tipuri principale de o.:fonetică, atunci când scrierea redă pronunțarea limbii literare, și etimologică, atunci când scrierea reflectă aspectul mai vechi al cuvintelor, mult depășit de pronunțare (de ex. în limbile franceză și engleză). Ortografia limbii române este în general fonetică; începând din 1860, când s-a introdus scrierea oficială cu litere latine, au existat numeroase sisteme ortografice, care oglindesc disputele reprezentanții curentului fonetic și al celui etimologic. Actuala o. se bazează, în cea mai mare parte, pe principiul fonetic sau fonematic, a cărui aplicare este limitată uneori de principiile gramaticale sau de principiul etimologic, care impune excepții în scrierea unor cuvinte vechi și a unor neologisme. ♦ Modul în care cineva scrie cuvintele. (Sursa: DE )
