(A spune) două vorbe și-un cuvânt = (a spune) pe scurt, în puține cuvinte
(Nici cât sau măcar) să orbești un șoarece = foarte puțin; deloc
A (i) se duce (sau a(-i) merge) pomina = a se răspândi vestea în lume, a se afla sau a se vorbi despre cineva sau ceva ca despre ceva extraordinar
A (nu) da (cuiva) pas la vorbă = a (nu) lăsa cuiva posibilitatea să vorbească
A (nu) lungi vorba = a (nu) vorbi mai mult decât trebuie, a (nu) lungi discuția
A apuca cu gura înainte = a se grăbi să răspundă fără a lăsa pe altul să sfârșească vorba
A arunca o vorbă (sau un cuvânt) = a spune ceva în treacăt
A avea darul vorbirii = a vorbi frumos, a fi un bun orator
A avea de vorbă (cu cineva) = a avea de discutat, de arajat ceva (cu cineva)
A avea limba dezlegată = a fi extrem de vorbăreț, a spune tot ce știe
A avea limbă de aur = a avea darul de a vorbi frumos, elocvent
A avea limbă lungă sau a fi lung de limbă (sau limbă lungă) = a vorbi prea mult, a fi flecar
A avea mâncărici la limbă = a fi foarte vorbăreț
A avea mâncărime de (sau la) limbă = a simți mereu nevoia de a vorbi; a fi foarte vorbăreț, palavragiu, limbut; a nu putea păstra un secret
A avea o gură cât o șură = a vorbi mult și tare
A avea orbul găinilor = a nu vedea sau a nu observa un obiect aflat foarte aproape
A avea papagal = a vorbi mult (și convingător), a fi bun de gură
A avea stupit la furcă = a avea ușurință la vorbă, a vorbi mult și cu plăcere, a avea chef de vorbă
A avea sămânță de vorbă = a avea poftă de vorbă, a fi dispus la flecăreală
A bate apa în piuă = a vorbi mult și fără rost
A bate câmpii = a spune cu totul altceva decât ceea ce se discută, a divaga, a vorbi aiurea
A bate câmpii = a vorbi aiurea, fără noimă
A bate din gură degeaba (sau în vânt) = a vorbi în zadar, a trăncăni
A bate toba (la urechea) surdului = a vorbi cuiva degeaba, a sfătui pe cineva zadarnic, a nu fi ascultat
A bea (sau a lua, a sorbi) credință (sau credința) = a gusta din mâncărurile servite domnitorului pentru a-l încredința că nu sunt otrăvite
A cere (sau a da, a avea) cuvântul (într-o sedință, într-o adunare) = a cere (sau a da cuiva etc.) dreptul de a vorbi
A căpăta (sau a prinde) glas = a căpăta curaj, a-și reveni (și a începe să vorbească)
A da (cuiva) la cap = a lovi; a omorî; a ataca cu violență pe cineva; a distruge (cu vorba sau cu scrisul)
A da din gură = a vorbi mult
A da orbiș = a lovi fără cruțare
A deschide vorba despre ceva = a începe, a aborda un subiect
A duce (pe cineva sau a se lăsa dus) cu zăhărelul = a înșela (sau a se lăsa înșelat), a ademeni (pe cineva sau a se lăsa ademenit) cu promisiuni, cu vorbe amăgitoare
A duce (pe cineva) cu preșul = a păcăli, a înșela, a purta (pe cineva) cu vorba
A face (pe cineva) albie (sau troacă) de porci = a certa (pe cineva) cu vorbe aspre, injurioase
A face clăbuci la gură = A vorbi mult și cu furie
A face vorba (sau vorbele) = a peți
A fi bun de gură = (adesea ) a vorbi mult și cu ușurință, a se pricepe să-și pledeze cauza, să convingă
A fi lung în (sau de) limbă sau a avea limbă lungă = a vorbi prea mult și, mai ales, a spune ce nu trebuie; a fi limbut
A fi scârbos la gură sau a avea gură scârboasă = a întrebuința vorbe urâte, triviale
A fi slobod la gură = a vorbi mult și fără sfială, depășind uneori limitele bunei-cuviințe
A fi smucit la vorbă = a vorbi iute, repezit (și împiedicat)
A fi supărat cu cineva = a nu mai avea relații (de prietenie) cu cineva, a nu mai sta de vorbă cu cineva
A fluiera (sau a sufla, a vorbi etc.) a pagubă = a prevesti o pierdere; a-și manifesta regretul pentru o pierdere suferită
A fura (cuiva) ochii (sau vederile) = a orbi pe cineva; a fi îndrăgostit
A i se descleșta cuiva fălcile = a începe, în sfârșit, să vorbească
A i se lega limba = a nu mai putea vorbi sau a vorbi cu mare greutate
A i se lua (sau a-i pieri, a i se încurca, a i se îngroșa cuiva) limba sau a nu avea limbă (de grăit) = a nu avea curajul să vorbească
A i se muia (cuiva) gura = a nu mai avea curajul să vorbească; a schimba, a atenua tonul și conținutul celor spuse
A i se sui (cuiva) tot sângele în vârful capului, se spune când cineva se aprinde la față din cauza furiei, a rușinii etc. A vorbi în (sau din) vârful limbii (sau buzelor) = a vorbi peltic; a vorbi afectat
ORB1 s. n. (În sintagma) Orbul găinilor (sau găinii) = numele popular al unei boli de ochi care se manifestă prin imposibilitatea de a vedea seara după apusul soarelui; p. ext. miopie. ◊ Expr. A avea orbul găinilor = a nu vedea sau a nu observa un obiect aflat foarte aproape. – Din orbi (derivat regresiv). (Sursa: DEX '98 )
ORB2, OÁRBĂ,orbi, oarbe, adj. 1. (Adesea substantivat) Lipsit de simțul văzului, care nu vede (deloc). ◊ Expr. A nimerit orbul Brăila sau nimeresc orbii Suceava, se spune pentru a încuraja pe cel care șovăie să se ducă într-un loc necunoscut de teamă că nu va nimeri. A se bate ca orbii = a se bate foarte tare. 2. Fig. Care nu admite alte păreri, 3. Fig. Care pare să acționeze fără discernământ; a cărui rațiune e întunecată, tulburată de o pasiune, lipsit de clarviziune; p. ext. de temut, fioros. ♦ Complet, total. ♦ Care denotă lipsă de inteligență, de reflecție, de perspicacitate. 4. Fig. Lipsit de lumină; întunecos, întunecat. 5. (În sintagmele) Fereastră oarbă sau geam orb = adâncitură în perete, de forma unei ferestre, făcută cu scop arhitectonic. Sobă oarbă = motiv ornamental de forma unei sobe; sobă care are gura în a doua cameră. Dușumea oarbă = dușumea de scânduri brute așezate distanțat, peste care se montează parchetul. Cartuș orb = cartuș fără proiectil, folosit la exerciții, la parade, la demonstrații etc. Cameră oarbă = cameră fără ferestre, destinată unor scopuri speciale (în fizică, în medicină etc.). Puț orb = puț de mină care nu are ieșire directă la suprafață. – Lat. orbus. (Sursa: DEX '98 )
ORB adj., s. 1. adj., s. nevăzător, (pop.) chior, orbeț. (Asociația ~ilor.)2. adj. întunecat, întunecos. (Felinare oarbe.) (Sursa: Sinonime )
orb (oárbă), adj. – 1. Fără vedere. – 2. (Banat, Trans.) Chior. – 3. (S. m.) Cecitate, orbire. Lat. orbus (Diez, I, 295; Densusianu, Hlr., 193; Pușcariu 1223; Candrea-Dens., 1284; REW 6086), cf. alb. verb, vegl. vuarb, it. orbo (It. de N orp, calabr. orvu), v. fr., cat. orb. Pentru răspîndirea rom., cf. Gamillscheg, Differenzierung, 34 și Cah. S. Pușcariu, I, 10; pentru sensul 2 din rom. cf. ALR, I, 67. Der. orbecăi (var. orbăcăi, orbeca), vb. (a merge pe dibuite), cu suf. expresiv -căi (după Scriban este doar un cuvînt expresiv; după Pușcariu 1224, Candrea-Dens. și Candrea, din lat. *orbicare); orbecăială (var. orbăcăială), s. f. (căutare pe dibuite); orbește, adv. (ca orbii); orbeț, s. m. (orb, cerșetor orb; Mold., cîrtiță) cu suf. -ete, sau -eț, cf. fr. orvet; orbi, vb. (a pierde văzul; a fascina); orbie, s. f. (lipsă de vedere); orbiș, adv. (ca orbii); orbitor, adj. (care ia văzul, fascinează); orbitură, s. f. (înv., lipsă de vedere); orbiciune, s. f. (înv., orbire). (Sursa: DER )
orb adj. m., pl. orbi; f. sg. oárbă, pl. oárbe (Sursa: Ortografic )
orb s. n. (Sursa: Ortografic )
ORB1n. : ~ul găinilor boală constând în diminuarea sau pierderea vederii în condiții de iluminare redusă. ◊ A avea ~ul găinilor a nu vedea sau a nu observa un obiect aflat foarte aproape. /v. a orbi (Sursa: NODEX )
ORB2 oárbă (orbi, oárbe) 1) și substantival (despre ființe) Care nu vede cu amândoi ochii. Cal ~. Alfabet pentru orbi. ◊ A se ține (de ceva) ca ~ul de gard a urma întru totul modelul imitat. ~ului degeaba îi spui că s-a făcut lumină pe cel prost în zadar îl povățuiești. 2) fig. Care este lipsit de lumină; cufundat în întuneric; obscur. ◊ Fereastră oarbă adâncitură în perete, sub formă de fereastră, făcută în scop decorativ. Cameră oarbă cameră fără ferestre. Cartuș ~ cartuș cu exploziv, dar fără glonț; cartuș fals. 3) fig. (despre persoane și despre manifestările lor) Care vădește lipsă de rațiune, de judecată. Supunere oarbă. Încredere oarbă. /<lat. orbus (Sursa: NODEX )
órbul găínilor/găínii (boală) (pop.) s. n. (Sursa: DOOM 2 )
CALEA-ÓRBILOR s. v. calea lactee, calea-laptelui. (Sursa: Sinonime )
MUSCĂ-OÁRBĂ s. v. tăun. (Sursa: Sinonime )
ORBUL GĂÍNILOR s. v. cecitate diurnă, hemeralopie. (Sursa: Sinonime )
