ORĂȘEÁN, -Ă, orășeni, -e s. m. și f. Locuitor al unui oraș. – Oraș + suf. -ean. (Sursa: DEX '98 )
ORĂȘEÁN s. târgoveț, (livr.) citadin, (pop. și fam. depr.) nădrăgar, pantalonar, (pop. și depr. sau ir.) domn, surtucar, (înv.) cetățean, pârgar. (Sursa: Sinonime )
orășeán s. m., pl. orășéni (Sursa: Ortografic )
ORĂȘEÁN ~éni m. Locuitor al unui oraș. /oraș + suf. ~ean (Sursa: NODEX )
orășeánă s. f., g.-d. art. orășénei; pl. orășéne (Sursa: Ortografic )
| orășean substantiv | masculin | feminin |
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | orășean | orășeanul | orășeană | orășeana |
| plural | orășeni | orășenii | orășene | orășenele |
| genitiv-dativ | singular | orășean | orășeanului | orășene | orășenei |
| plural | orășeni | orășenilor | orășene | orășenelor |
| vocativ | singular | — | — |
| plural | — | — |
