OPONÉNT, -Ă, oponenți, -te, s. m. și f. Persoană care își exercită dreptul de opoziție; opozant. – Din germ. Opponent. (Sursa: DEX '98 )
OPONÉNT s.m. Cel care face opoziție; opozant. [Pl. -nți. / cf. germ. Opponent, it. opponente]. (Sursa: DN )
OPONÉNT, -Ă s. m. f. cel care face opoziție; opozant. (< germ. Opponent, it. opponente) (Sursa: MDN )
OPONÉNT s. opozant, opoziționist. (Sursa: Sinonime )
oponént s. m., pl. oponénți (Sursa: Ortografic )
OPONÉNT ~tă (~ți, ~te) m. și f. Persoană care face parte dintr-o opoziție. /<germ. Opponent (Sursa: NODEX )
| oponent substantiv | masculin | feminin |
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | oponent | oponentul | oponentă | oponenta |
| plural | oponenți | oponenții | oponente | oponentele |
| genitiv-dativ | singular | oponent | oponentului | oponente | oponentei |
| plural | oponenți | oponenților | oponente | oponentelor |
| vocativ | singular | — | — |
| plural | — | — |
