- A avea (sau a-și păstra) o portiță de scăpare = a avea (sau a-și păstra) un mijloc de a ieși onorabil dintr-o situație neplăcută, încurcată
- A ieși (sau a scăpa, a o scoate) cu obraz curat = a ieși cu bine, onorabil dintr-o situație dificilă
ONORABIL, -Ă, onorabili, -e adj. (Adesea adverbial) Demn de cinste, de stimă, de respect; cinstit, stimabil, respectabil. – Din fr. honorable, lat. honorabilis. (Sursa: DEX '98 )
ONORÁBIL, -Ă adj. Vrednic de cinste, de respect; cinstit, respectabil. [Cf. fr. honorable, lat. honorabilis]. (Sursa: DN )
ONORÁBIL, -Ă adj. vrednic de cinste, de stimă, de respect; cinstit, respectabil. (< fr. honorable, lat. honorabilis) (Sursa: MDN )
ONORÁBIL adj. 1. cinstit, onorat, prețuit, respectabil, respectat, stimabil, stimat, venerabil, (înv.) omenit, preacinstit. (O familie ~.) 2. v. de-cent. (Sursa: Sinonime )
Onorabil ≠ abject, detestabil, dezonorabil (Sursa: Antonime )
onorábil adj. m., pl. onorábili; f. sg. onorábilă, pl. onorábile (Sursa: Ortografic )
ONORÁBIL1 adv. Cu cinste. /<fr. honorable, lat. honorabilis (Sursa: NODEX )
ONORÁBIL2 ~ă (~i, ~e) și substantival Care poate fi onorat; demn de onoare. /<fr. honorable, lat. honorabilis (Sursa: NODEX )
| onorabil adjectiv | masculin | feminin |
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | onorabil | onorabilul | onorabilă | onorabila |
| plural | onorabili | onorabilii | onorabile | onorabilele |
| genitiv-dativ | singular | onorabil | onorabilului | onorabile | onorabilei |
| plural | onorabili | onorabililor | onorabile | onorabilelor |
| vocativ | singular | onorabilule | onorabilo |
| plural | onorabililor | onorabilelor |
