OMOFONÍE,omofonii, s. f. 1. Însușirea de a fi omofon. 2. Factură a unei piese muzicale caracterizată prin predominarea unei voci sau a unei melodii asupra celorlalte (care formează acompaniamentul). – Din fr. h********e. (Sursa: DEX '98 )
OMOFONÍEf. lingv. 1) Fenomen de coincidență sonoră a formei unor cuvinte diferite. 2) Tip de muzică în care predomină o linie melodică asupra celorlalte care o întregesc armonic (formând acompaniamentul). /<fr. h********e (Sursa: NODEX )
OMOFONÍEs.f.1. Caracterul a ceea ce este omofon. 2. (op. polifonie) Stil muzical caracterizat prin predominarea unei voci sau a unei melodii asupra celorlalte. [Gen. -iei, var. h*******e s.f. / < fr. h********e, cf. gr. h***s – la fel, phone – voce]. (Sursa: DN )
OMOFONÍEs. f. 1. însușirea de a fi omofon. 2. tehnică de compoziție în care o voce predomină, iar celelalte o acompaniază. 3. ansamblu de halucinații în care una dintre voci ocupă o poziție dominantă. (< fr. h********e) (Sursa: MDN )
omofoníe s. f., art. omofonía, g.-d. art. omofoníei; pl. omofoníi, art. omofoníile (Sursa: Ortografic )
