OLĂRÍT s. n. Meșteșugul olarului; olărie (1). – Olar + suf. -it. (Sursa: DEX '98 )
OLĂRÍT n. 1) Tehnica confecționării oalelor și a altor obiecte din argilă arsă. 2) Meseria de olar. /olar + suf. ~it (Sursa: NODEX )
OLĂRÍT s. 1. olărie. (Se ocupă cu ~ul.) 2. (SILV.) șpronțuit. (~ul unui buștean.) (Sursa: Sinonime )
olărít s. n. (Sursa: Ortografic )
OLĂRÍ vb. (SILV.) a teși, (reg.) a buza, a ciuli, a oli, a rosti, a șpronța, a tivi. (A ~ capătul unui buștean.) (Sursa: Sinonime )
| olări verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a |
| (a) olări | olărire | olărit | olărind | singular | plural |
| olărește | olăriți |
|
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect |
| singular | I (eu) | olăresc | (să) olăresc | olăream | olării | olărisem |
| a II-a (tu) | olărești | (să) olărești | olăreai | olăriși | olăriseși |
| a III-a (el, ea) | olărește | (să) olărească | olărea | olări | olărise |
| plural | I (noi) | olărim | (să) olărim | olăream | olărirăm | olăriserăm, olărisem* |
| a II-a (voi) | olăriți | (să) olăriți | olăreați | olărirăți | olăriserăți, olăriseți* |
| a III-a (ei, ele) | olăresc | (să) olărească | olăreau | olăriră | olăriseră |
* Formă nerecomandată
| olărit (meșteșug; -uri) substantiv neutru | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | olărit | olăritul |
| plural | olărituri | olăriturile |
| genitiv-dativ | singular | olărit | olăritului |
| plural | olărituri | olăriturilor |
| vocativ | singular | — |
| plural | — |
| olărit (adj.) adjectiv | masculin | feminin |
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | olărit | olăritul | olărită | olărita |
| plural | olăriți | olăriții | olărite | olăritele |
| genitiv-dativ | singular | olărit | olăritului | olărite | olăritei |
| plural | olăriți | olăriților | olărite | olăritelor |
| vocativ | singular | — | — |
| plural | — | — |
