OCUPÁȚIE, ocupații, s. f. 1. (Luare temporară în) stăpânire de către forțele armate ale unui stat a unei părți sau a totalității teritoriului unui alt stat; cucerire. ◊ Loc. adj. De ocupație = (despre forțe armate) care ocupă temporar un teritoriu, o localitate străină. ♦ (Jur.) Luare în stăpânire, în posesiune; dobândire a unei proprietăți. 2. Îndeletnicire, treabă, activitate; preocupare. ♦ Profesiune, slujbă, post. [Var.: (înv.) ocupațiúne s. f.] – Din fr. occupation, lat. occupatio, -onis. (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard

OCUPÁȚIE1 ~i f. 1) v. A OCUPA. 2) Cucerire a unui teritoriu sau a unei țări de către forțele armate ale unui stat străin. Trupe de ~. [G.-D. ocupației; Sil. -ți-e] /<fr. occupation, lat. occupatio, ~onis (Sursa: NODEX ) Copy to clipboard

OCUPÁȚIE2 ~i f. Activitate, de durată mai mare sau mai mică, cu care se ocupă cineva; îndeletnicire; treabă. [G.-D. ocupației; Sil. -ți-e] /<fr. occupation, lat. occupatio, ~onis (Sursa: NODEX ) Copy to clipboard

OCUPÁȚIE s.f. I. Îndeletnicire, profesiune, meserie. ♦ Preocupare, treabă. II. 1. Luare în stăpânire cu forța a unui teritoriu, a unui oraș etc. de către o putere străină, care impune un anumit regim. 2. Luare în posesiune, în stăpânire; ocupare. [Gen. -iei, var. ocupațiune s.f. / cf. fr. occupation, lat. occupatio]. (Sursa: DN ) Copy to clipboard

OCUPÁȚIE s. f. I. luare (temporară) în stăpânire cu forța a unui teritoriu, a unui oraș etc. de către o putere străină; cucerire. II. îndeletnicire, profesiune, meserie. (< fr. occupation, lat. occupatio) (Sursa: MDN ) Copy to clipboard

OCUPÁȚIE s. I. 1. v. cucerire. 2. v. stăpânire. II. 1. îndeletnicire, meserie, profesiune, (înv. și reg.) meșterie, (Mold.) breaslă, (Transilv.) lefterie, (înv.) cin, marafet. (Ce ~ are în prezent?) 2. v. activitate. (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard

ocupáție s. f. (sil. -ți-e), art. ocupáția (sil. -ți-a), g.-d. art. ocupáției; pl. ocupáții, art. ocupáțiile (sil. -ți-i-) (Sursa: Ortografic ) Copy to clipboard