A da roată = a merge de jur împrejur, a înconjura, a da ocol; a descrie unul sau mai multe cercuri (în mers sau în zbor), a face ocoluri
A fugi (de ceva sau de cineva) ca dracul de tămâie = a se feri cu cea mai mare grijă de ceva, a ocoli de departe pe cineva pentru a evita situații neplăcute, penibile
A lua (pe cineva) pe departe = a începe (cu cineva) o discuție pe ocolite cu scopul de a obține ceva de la el sau de a-i comunica ceva neplăcut
A o lua (sau a o aduce, a umbla, a se da) pe după piersic = a spune (ceva) pe ocolite; a căuta un subterfugiu, a se eschiva
A suci vorba sau a o suci = a da alt curs sau alt înțeles convorbirii, pentru a-și ascunde gândurile, a ocoli adevărul
A-i spune cuiva oarzăn (în față) = a-i spune cuiva de-a dreptul, fără ocoluri
Crescut în mătase = crescut în avuție, în belșug; răsfățat, cocoloșit
Cu un plan subțire = pe ocolite, cu istețime, cu viclenie
Cu înconjur (sau cu înconjururi) = pe ocolite, pe departe, indirect
Fără ocoliș (sau ocolișuri) = direct, pe față
Pe căi ocolite = prin mijloace indirecte, nerecomandabile, prin subterfugii
Pe de lături = alături, pe lângă; pe ocolite, indirect
Pe departe = pe ocolite, nu de-a dreptul; indirect
Pe dincolo = în partea cealaltă (trecând de-a curmezișul sau pe ocolite), prin cealaltă parte
OCÓL, (1) ocoluri, (2, 3, 4, 5, 6) ocoale, s. n. 1. Mișcare în jurul unui punct fix sau de jur-împrejurul unui loc; deplasare în spațiu care nu urmează calea cea mai dreaptă; înconjur, ocolire, ocoleală, ocoliș. ◊ Loc. adj. De ocol = care ocolește; ocolit, indirect. ◊ Loc. vb. A da (cuiva sau la ceva) ocol = a ocoli (pe cineva sau ceva), a merge de jur-împrejur. ♦ Fig. Digresiune. ◊ Loc. adv. Fără ocol = fără ezitare, fără menajamente; direct. ♦ (Concr.) Cotitură, cot. 2. (Înv.) Linie care delimitează un spațiu; p. ext. spațiul delimitat, cuprins. ♦ Perimetru, circumferință. 3. (Concr.) Gard făcut în jurul unui loc; împrejmuire, îngrăditură; p. ext. loc îngrădit (uneori acoperit), unde se închid vitele, oile etc.; obor, țarc. 4. (Reg.) Curte, ogradă. 5. (Rar) Spațiu, loc liber. 6. (Înv.) Unitate administrativă (judiciară, agricolă) de județ sau de ținut, de oraș sau de sat; sediul ei; p. ext. instituție care conducea una dintre aceste forme de împărțire administrativă. ◊ Ocol silvic = unitate silvică administrativă, împărțită pe brigăzi și cantoane, prin care se organizează și se execută lucrările de cultură, de refacere, de protecție și de pază a pădurilor, ocrotirea și valorificarea vânatului și a peștelui din apele de munte. – Din bg., rus. okol. (Sursa: DEX '98 )
OCÓL s. 1. înconjur, ocolire, (rar) ocoliș. (A ajuns la destinație cu un mare ~.)2. v. cotitură. 3. v. gard. 4. v. țarc. (Sursa: Sinonime )
ocól (ocóluri), s. n. – 1. Circuit, contur, circumferință. – 2. Loc îngrădit, țarc de vite. – 3. Înconjur, întorsătură. – 4. Strîngere în turmă a vitelor. – 5. Deviație, digresiune. – 6. District judiciar. – 7. Tribunal pentru prima instanță. Sl. okolu „cerc”, din kola „roată”, cf. colb, colac (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 224; Conev 70), cf. bg. okol, mag. akol. – Der. ocoli, vb. (a da ocol, a înconjura; a se abate; a se suci; a împrejmui; a evita); din sl. okoliti, ukoliti; ocolaș, s. m. (înv., șef administrativ al unui district judiciar); ocoliș, s. n. (deviere, abatere), cf. sb., cr. okoliš „cerc”; ocolitor, adj. (care se abate de la ceva); ocolitură, s. f. (deviație); ocolnică, s. f. (înv., hotărnicie); ocoleală, s. f. (deviere). (Sursa: DER )
ocól (împrejmuire, unitate administrativă) s. n., pl. ocoále (Sursa: Ortografic )
ocól (mișcare) s. n., pl. ocóluri (Sursa: Ortografic )
OCÓL1 ocoálen. 1) Loc îngrădit (pentru închiderea vitelor); coșar; țarc. 2) Gard care înconjoară un loc; îngrăditură; împrejmuire. 3) ist. Unitate administrativă. ◊ ~ silvic diviziune teritorială în gospodăria forestieră. /<bulg. okolu (Sursa: NODEX )
OCÓL2 ~urin. 1) Mișcare în jurul unui punct sau loc; înconjur. ◊ ~ul pământului (sau lumii) călătorie îndelungată, prin multe regiuni și țări. 2) Deplasare în spațiu care se abate de la drumul drept. ◊ De ~ care înconjoară; care ocolește. Cu ~uri pe departe; indirect. Fără ~uri a) fără a înconjura; b) drept în față. A da ~ a se învârti pe lângă cineva sau ceva. /<bulg. okolu (Sursa: NODEX )
