OCÁRĂ, ocări, s. f. (Pop.) Vorbă sau faptă care mustră, ceartă, rușinează pe cineva; ocărâre; umilire, înfruntare; defăimare, jignire, insultă; situație rușinoasă, dezonorantă în care se află cineva; rușine, dezonoare. ◊ Loc. adj. De ocară = compromițător, jignitor, rușinos. ◊ Expr. A ajunge sau a (se) face, a fi, a (se) lăsa, a rămâne de râs și de ocară = a ajunge (sau a se face, a fi etc.) demn de dispreț, de batjocură; a (se) compromite. (Rar) A da de ocară cu... = a (se) face de râs cu... – Din ocărî (derivat regresiv). (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard

OCĂRÎ́, ocărăsc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A mustra, a certa, a dojeni. 2. (Înv. și pop.) A vorbi de rău, a defăima, a denigra. [Var.: (înv. și pop.) ocărí vb. IV] – Din sl. ocarjati. (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard

A OCĂRÎ́ ~ăsc tranz. A trata cu vorbe de ocară; a certa; a batjocori. /<sl. ocarjati (Sursa: NODEX ) Copy to clipboard

OCÁRĂ ocări f. Mustrare umilitoare; dojană jignitoare; batjocură. Cuvinte de ~. ◊ A ajunge de ~a se face de râs. v. A OCĂRÎ. /Din a ocărî (Sursa: NODEX ) Copy to clipboard

OCÁRĂ s. 1. blestem, imprecație, (livr.) maledicție. (Poeziile conțineau multe ~.) 2. batjocură, rușine, (înv. și pop.) mascara, (înv.) necinste. (S-a făcut de ~.) 3. afront, injurie, insultă. jignire, ofensă, rușine, umilință, (livr.) ultraj, vexațiune, (pop.) hulă, sudalmă, suduitură, (înv.) băsău, dosadă, înfruntare, necinste, obidă, (fig.) atingere, (livr. fig.) lezare. (Nu poate suporta ~ ce i s-a adus.) (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard

OCÁRĂ s. v. admonestare, ceartă, certare, dezonoare, dojană, dojenire, imputare, înjurătură, morală, mustrare, necinste, observație, reproș, rușine. (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard

OCĂRÎ vb. v. înjura. (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard

OCĂRÎ vb. v. admonesta, bârfi, blama, calomnia, certa, cleveti, dăscăli, defăima, denigra, desconsidera, discredita, disprețui, dojeni, moraliza, mustra, nesocoti, ponegri. (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard

Ocară ≠ laudă (Sursa: Antonime ) Copy to clipboard

ocărî (ocărắsc, -ît), vb. – A insulta, a înjura. Sl. okarjati „a mustra”, ukarjati „a acuza” (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 223), cf. sb. okarati, pol. ukaráć. – Der. ocară, s. f. (injurie, insultă, oprobiu, rușine); ocărîtor, adj. (care înjură); ocărît, adj. (înv., rușinos); ocarnic, adj. (înv., rușinos). (Sursa: DER ) Copy to clipboard

ocáră s. f., g.-d. art. ocării; pl. ocări (Sursa: Ortografic ) Copy to clipboard

ocărî́ vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocărăsc, imperf. 3 sg. ocărá; conj. prez. 3 sg. și pl. ocăráscă (Sursa: Ortografic ) Copy to clipboard