OBSERVATÍV, -Ă adj. De observare. [Cf. it. observativo]. (Sursa: DN )
OBSERVATÍV, -Ă adj. de observare. (< it. osservativo) (Sursa: MDN )
observatív adj. m., pl. observatívi; f. sg. observatívă, pl. observatíve (Sursa: Ortografic )
| observativ adjectiv | masculin | feminin |
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | observativ | observativul | observativă | observativa |
| plural | observativi | observativii | observative | observativele |
| genitiv-dativ | singular | observativ | observativului | observative | observativei |
| plural | observativi | observativilor | observative | observativelor |
| vocativ | singular | observativule | observativo |
| plural | observativilor | observativelor |
