OBLẤNC,oblâncuri, s. n. Partea de dinainte a șeii, mai ridicată și încovoiată. – Din sl. oblonkŭ. (Sursa: DEX '98 )
oblânc s. n. (sil. -blânc), pl. oblâncuri (Sursa: Ortografic )
OBLÂNC ~urin. Partea din față, puțin mai ridicată, a șeii. [Sil. o-blânc] /<sl. oblonku (Sursa: NODEX )
oblînc (oblấncuri), s. n. – Partea de dinaintea șeii, mai ridicată și încovoiată. – Mr. blîncu, megl. ublonc. Sl. obląku, din laku „arc” (Miklosich, Slaw. Elem., 32; Cihac, II, 220; Conev 73; Vasmer, II, 241), cf. bg. oblăk, sb., cr., rus. obluk, slov. oblok, ceh. oblouk, pol. obłęk. Este dublet al lui obloc, s. n. (Trans., fereastră), din cr., slov. oblok, prin intermediul mag. ablak. – Cf. oblon. (Sursa: DER )
