A avea orbul găinilor = a nu vedea sau a nu observa un obiect aflat foarte aproape
A face (sau a căpăta) picioare = (despre obiecte) a dispărea
A fugi printre (sau dintre) degete = a) (despre obiecte) a-i aluneca cuiva ceva din mână; b) (despre persoane) a se strecura cu dibăcie dintr-o împrejurare, a nu se lăsa prins
A lua măsura (sau măsuri) = a fixa prin măsurători exacte dimensiunile necesare pentru a confecționa un obiect
A nu avea (sau a nu cunoaște) moarte = (despre obiecte) a fi foarte durabil
A nu cunoaște moarte = (despre obiecte) a fi trainic, durabil
A pune mână de la mână = a strânge, a aduna (bani, obiecte etc.) prin contribuție benevolă
A reduce la scară = a reprezenta un obiect reducându-i dimensiunile, dar păstrând un raport constant al acestor dimensiuni față de realitate
A ridica o obiecție = a obiecta, a avea rezerve, a nu fi de acord
A schimba vorba = a schimba obiectul discuției
A sta (sau a ședea) frumos = (despre obiecte de îmbrăcăminte) a i se potrivi (cuiva), a-i veni bine; (despre purtări) a fi așa cum trebuie, cum se cere
A zări ca prin sită = a vedea numai conturul obiectelor, fără a distinge bine forma și culoarea; a vedea neclar, ca prin ceață
A(-i) face de petrecanie = a) a lua (cuiva) viața; a omorî, a ucide, a răpune (pe cineva); b) a risipi, a strica, a distruge (un bun, un obiect); a cheltui (tot); a da gata (ceva)
Cât pumnul (sau cât un pumn) = mic sau mare (după cum obiectul comparației este mai mic sau mai mare decât pumnul)
De (sau pentru) circumstanță = (care se face, are loc) într-o anumită împrejurare, fără a fi valabil în mod obiectiv și general
La obiect = (despre discursuri, expuneri etc.) în temă, fără divagații inutile
Pe dos = a) (în legătură cu obiecte de îmbrăcăminte) cu partea de dinăuntru în afară; b) altfel de cum trebuie, de cum e firesc; c) (, despre oameni) sucit, ciudat, bizar
Pe pipăite = atingând, punând mâna (pe obiectul în cauză)
Zi-i pe nume! = a) spune-mi numele lui, amintește-mi numele lui (de care nu-mi aduc aminte momentan); b) se spune când nu-ți amintești momentan numele unui obiect, al unei ființe
de purtală = de purtare (obiecte de îmbrăcâminte)
În (sau din) josul = în (sau din) partea inferioară, de la baza unui loc, a unui obiect
OBIÉCT,obiecte, s. n. 1. Corp solid, de obicei prelucrat, care are o anumită întrebuințare. ◊ Obiect al muncii = lucru sau complex de lucruri asupra cărora acționează omul în cadrul procesului de producție, direct sau cu ajutorul mijloacelor de muncă, pentru a le modifica potrivit nevoilor sale. Obiect de inventar = tot ceea ce este sau poate fi inventariat. 2. Element, materie asupra căreia e îndreptată gândirea, activitatea intelectuală a omului. ◊ Loc. adj. și adv. La obiect = (despre discursuri, expuneri etc.) în temă, fără divagații inutile. ♦ (Fil.) Ceea ce se află în afara eului; lucru care afectează simțurile noastre sau asupra căruia se îndreaptă gândirea noastră. ♦ Conținutul asupra căruia se îndreaptă cunoașterea; ceea ce este cunoscut. 3. Ceea ce formează materia unei discipline, disciplină de studiu; materie. 4. Scop, țintă, țel; obiectiv. 5. (Gram.; în sintagmele) Obiect direct = complement direct. Obiect indirect = complement indirect. – Din lat. obiectum, germ. Objekt. (Sursa: DEX '98 )
OBIÉCTs.n.1. Lucru; tot ceea ce poate fi perceput prin simțuri; (spec.) tot ceea ce se înfățișează vederii. 2. Tot ceea ce preocupă gândirea, activitatea intelectuală a omului. ♦ Tot ceea ce formează materia unei științe, a unei discipline; disciplină de studiu. 3. Țintă, scop, țel. 4. Complement (direct sau indirect). [Pron. o-biect. / < lat. obiectum, cf. fr. objet]. (Sursa: DN )
OBIÉCTs. n. 1. lucru, tot ceea ce poate fi perceput prin simțuri. ~ de inventar = mijloc de muncă de uz curent, parte din mijloacele circulante ale unei întreprinderi. 2. (ec.) ~ ul muncii = lucru asupra căruia acționează omul pentru a-l modifica potrivit nevoilor sale. 3. tot ceea ce preocupă gândirea, activitatea intelectuală a omului; ceea ce formează materia unei științe, a unei discipline. 4. (fil.) realitatea exterioară subiectului (1); (spec.) ceea ce este dat în cunoaștere, conținutul obiectiv al cunoștințelor subiectului. 5. (fig.) țintă, scop, țel. 6. complement (direct sau indirect). (< lat. obiectum, germ. Objekt) (Sursa: MDN )
obiéct(-biect) s. n., pl. obiécte (Sursa: DOOM 2 )
OBIÉCT s. 1. v. lucru. 2. disciplină, materie, (înv.) învățătură, matimă. (~ de învățământ.)3. v. scop. 4. v. complement. (Sursa: Sinonime )
OBIÉCT s. v. cauză, considerent, mobil, motiv, pricină, prilej, rațiune, temei. (Sursa: Sinonime )
obiéct (obiécte), s. n. – Lucru. Lat. obiectum (sec. XIX). – Der. (din fr.) obiecta, vb.; obiectiv, s. n.; obiectiva, vb.; obiectivitate, s. f.; obiecți(un)e, s. f. (Sursa: DER )
obiéct s. n. (sil. -bieci; mf. ob-), pl. obiécte (Sursa: Ortografic )
OBIÉCT ~en. 1) Corp solid, cunoscut direct cu ajutorul simțului. 2) Bun material rezultat din procesul muncii. ~ de consum. ~ de uz casnic. 3) Materie asupra căreia este orientată activitatea spirituală sau artistică. ~ de cercetare. ~ de descriere. 4) Ființă sau lucru pentru care cineva manifestă un sentiment. ~ de admirație. 5) Disciplină de studiu într-o instituție de învățământ. 6) filoz. Corp sau fenomen existent în realitate, în afara subiec-tului și independent de conștiința acestuia. 7) lingv. Parte de propoziție care indică asupra cui este orientată acțiunea verbului; comple-ment. [Sil. o-biect] /<lat. obiectum, germ. Objekt (Sursa: NODEX )
OBIÉCT (‹ lat.) s. n. 1. Orice corp solid, de obicei prelucrat, folosit în diverse împrejurări; lucru (1). ◊ (CONT.) Obiecte de inventar = bunuri de valoare mai mică decât limita prevăzută de lege pentru a fi considerate mijloace fixe, indiferent de durata lor de serviciu, sau cele cu o durată mai mică de un an, independent de valoarea lor, precum și bunurile asimilate acestora (de ex. echipamentele de protecție și de lucru, mecanismele, dispozitivele, verificatoarele, aparatele de măsură și control etc.). 2. Ceea ce formează materia unei discipline; disciplină de studiu. 3. (FILOZ.) Ceea ce există în afara subiectului, adică în afara omului ca ființă activă și conștientă, independent de el, și este modificat prin activitatea lui practică. ♦ Spec. (În gnoseologie) Conținutul spre care se îndreaptă cunoașterea; ceea ce este cunoscut (în opoziție cu subiectul cunoscător). 3.4. (PSIH., la S. Freud) Un lucru, o persoană, o aparte a unei persoane (ex. sânul matern), reale sau fantasmatice, în care și prin care o pulsiune a subiectului caută să-și atingă scopul; o persoană, o entitate, un ideal cu care subiectul ca totalitate intră în relație (obiectuală) și pentru care el simte iubire sau ură. 5. Fig. Țintășcop, țel. 6. (LINGV.) O. direct = complement direct. ◊ O. indirect = complement indirect. (Sursa: DE )
