OBEDIÉNȚĂ, obediențe, s. f. (Livr.) Supunere, ascultare. [Pr.: -di-en-] – Din fr. obédience, lat. obedientia. (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard

OBEDIÉNȚĂ s.f. (Liv.) Supunere, ascultare. [Pron. -di-en-. / cf. lat. oboedientia, fr. obédience]. (Sursa: DN ) Copy to clipboard

OBEDIÉNȚĂ s. f. supunere, ascultare. (< fr. obédience, lat. oboedientia) (Sursa: MDN ) Copy to clipboard

OBEDIÉNȚĂ s. v. ascultare, cumințenie, docilitate, supunere. (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard

obediénță s. f. (sil. -di-en-), g.-d. art. obediénței; pl. obediénțe (Sursa: Ortografic ) Copy to clipboard

OBEDIÉNȚĂ (‹ fr., lat.) s. f. (Livr.) Supunere, ascultare. ♦ (PSIH.) Conduită impusă de rolurile sociale, individul supunându-se împotriva voinței proprii, ordinelor sau sugestiilor persoanelor cu autoritate socială, intelectuală, de vârstă etc.; o. individului, ca nivel al conformității, se manifestă în adoptarea opiniei majorității pentru a fi acceptat și aprobat sau pentru a evita respingerea. (Sursa: DE ) Copy to clipboard