Dex oștire, ostire, definiţie oștire, dex.ro Mobile

Dex.Ro Mobile

OȘTÍRE, oștiri, s. f. (Pop.) Armată, oaste, oștime. – V. oști. (Sursa: DEX '98 )

OȘTÍRE s. v. armată. (Sursa: Sinonime )

OȘTÍRE s. v. conflict, război. (Sursa: Sinonime )

oștíre s. f., g.-d. art. oștírii; pl. oștíri (Sursa: Ortografic )

OȘTÍ, oștesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Înv. și pop.) A (se) lupta, a (se) război, a duce război. – Din oaste. (Sursa: DEX '98 )

A SE OȘTÍ mă ~ésc intranz. înv. A fi în stare de război (unul cu altul); a purta război (unul cu altul); a se război; a lupta. /Din oaste (Sursa: NODEX )

OȘTÍRE ~i f. pop. Totalitate a forțelor armate ale unei țări; oaste; armată. /v. a se oști (Sursa: NODEX )

OȘTÍ vb. v. bate, lupta, război. (Sursa: Sinonime )

oștí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oștésc, imperf. 3 sg. oșteá; conj. prez. 3 sg. și pl. oșteáscă (Sursa: Ortografic )

Declinări/Conjugări

oști verb		infinitiv	infinitiv lung	participiu	gerunziu	imperativ pers. a II-a
		(a) oști	oștire	oștit	oștind	singular	plural
		(a) oști	oștire	oștit	oștind	oștește	oștiți

numărul	persoana	prezent	conjunctiv prezent	imperfect	perfect simplu	mai mult ca perfect
singular	I (eu)	oștesc	(să) oștesc	oșteam	oștii	oștisem
	a II-a (tu)	oștești	(să) oștești	oșteai	oștiși	oștiseși
	a III-a (el, ea)	oștește	(să) oștească	oștea	oști	oștise
plural	I (noi)	oștim	(să) oștim	oșteam	oștirăm	oștiserăm, oștisem*
	a II-a (voi)	oștiți	(să) oștiți	oșteați	oștirăți	oștiserăți, oștiseți*
	a III-a (ei, ele)	oștesc	(să) oștească	oșteau	oștiră	oștiseră

* Formă nerecomandată

oștire substantiv feminin		nearticulat	articulat
nominativ-acuzativ	singular	oștire	oștirea
nominativ-acuzativ	plural	oștiri	oștirile
genitiv-dativ	singular	oștiri	oștirii
genitiv-dativ	plural	oștiri	oștirilor
vocativ	singular	oștire, oștireo
vocativ	plural	oștirilor