NĂRĂVÍ, nărăvesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A lua sau a face să ia un obicei rău; a (se) deprinde, a (se) învăța cu nărav (1). 2. Refl. și tranz. (Înv. și pop.) A (se) obișnui, a (se) deprinde. 3. Refl. recipr. (Înv. și reg.) A cădea de acord; a se înțelege, a se împăca. – Din nărav. (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard

NĂRĂVÍ vb. v. împăca, înțelege. (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard

nărăví vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nărăvésc, imperf. 3 sg. nărăveá; conj. prez. 3 sg. și pl. nărăveáscă (Sursa: Ortografic ) Copy to clipboard

A NĂRĂVÍ ~ésc tranz. A face să se nă-răvească. /Din nărav (Sursa: NODEX ) Copy to clipboard

A SE NĂRĂVÍ mă ~ésc intranz. A deveni nărăvaș; a se învăța cu nărav; a prinde poftă de ceva rău; a se deda. /Din nărav (Sursa: NODEX ) Copy to clipboard